Când vor creşte din nou salariile și pensiile? Anunț oficial pentru milioane de români

Când vor creşte din nou salariile și pensiile? Anunț oficial pentru milioane de români

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Cristina Pastia la 16 iulie 2025, 09:38

Vicepremierul Tanczos Barna a spus când ar putea crește din nou pensiile și salariile românilor, explicând că înghețarea și neindexarea sunt măsuri temporare.

Tanczos Barna a spus când ar putea crește din nou pensiile și salariile românilor

Vicepremierul Tanczos Barna a declarat, marți seara, că eliminarea sporurilor este o măsură permanentă, în timp ce înghețarea și lipsa indexării salariilor și pensiilor din sectorul public reprezintă măsuri temporare.

Acesta consideră că o eventuală indexare a salariilor și pensiilor din sectorul public ar putea avea loc în a doua jumătate a anului viitor, perioadă în care România trebuie să își stabilizeze situația financiară.

„Eliminarea de sporuri este o măsură definitivă, dar îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor este temporară. În cazul în care lucrurile se reechilibrează în 2026 văd posibilă o indexare undeva în a doua parte a anului viitor. Dar România are nevoie de cel puţin un an pentru reaşezarea echilibrului fiscal-bugetar cu condiţia să avem şi măsuri de susţinere a economiei“, a declarat el pentru Antena 3 CNN.

Vicepremierul a afirmat că pachetul de măsuri pentru care Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea reprezintă baza necesară pentru asigurarea unei creșteri economice sustenabile în următorul deceniu.

Tanczos Barna a explicat că, din punct de vedere economic, în ultimul deceniu, România a înregistrat o creștere bazată în principal pe consum, nu pe producție. El a subliniat că cererea internă a depășit ritmul de creștere al producției, iar acest dezechilibru a fost acoperit prin importuri. În opinia sa, este esențial ca România să stimuleze suficient producția internă, să-și dezvolte capacitatea de export și să reducă dezechilibrul din balanța comercială.

„Este un calcul economic. Şi ultimii zece ani au însemnat creştere economică, dar din păcate a fost o creştere bazată pe consum. Cererea şi consumul au crescut mult mai repede decât producţia internă, decalajul dintre cele două a fost acoperit de importuri. Trebuie să avem grijă ca producţia internă să crească suficient de mult, să avem capacitate de export, să echilibrăm şi balanţa comercială“, a spus acesta.

Riscul privind înghețarea pensiilor și salariilor

Vicepremierul a semnalat riscurile asociate înghețării salariilor și pensiilor, subliniind că această măsură poate fi acceptată doar pe termen scurt și nu poate reprezenta o soluție de durată. El a avertizat că puterea de cumpărare a populației este deja afectată, iar prelungirea acestor restricții ar putea accentua tensiunile sociale, într-un context economic și politic marcat de fragilitate.

Tanczos Barna a atras atenția că măsurile privind înghețarea salariilor și pensiilor, analizate în prezent de Guvern, nu trebuie transformate într-o practică permanentă, ci trebuie aplicate exclusiv ca soluții temporare. El a evidențiat faptul că puterea de cumpărare a românilor este deja în scădere, iar o deteriorare suplimentară a veniturilor ar putea conduce la dezechilibre sociale semnificative. Mai multe puteți citi aici.

Informații articol
Despre autor
Cristina Pastia

Am terminat Facultatea de Limbi și Literaturi Străine în cadrul Universității din București, engleză-germană. Mă consider o fire artistică, fiind dintotdeauna atrasă de poezie și de teatru. Colaborarea cu Capital am început-o în toamna anului 2022.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.