Când vine pensia prin Poștă și pe card în octombrie. Schimbarea anunțată pentru luna viitoare
SURSA FOTO: Dreamstime
Sistemul dual de plată a pensiilor din România continuă să genereze diferențe în privința zilelor de încasare a banilor. Teama de schimbare și reticența față de tehnologie mențin încă un număr semnificativ de pensionari în sistemul tradițional de plată, prin Poșta Română.
Când vin pensiile pe octombrie?
Sfârșitul fiecărei luni aduce pentru pensionarii din România întrebări legate de ziua în care își vor primi pensiile. În prezent, pensionarii din țară se împart în două mari categorii: cei care primesc pensia pe card și cei care o primesc prin intermediul Poștei Române.
Acest sistem de plată dual creează două etape distincte în care banii ajung la pensionari, în funcție de metoda aleasă.
Pensionarii care încă apelează la Poșta Română primesc banii în prima parte a lunii. Conform programului obișnuit, în luna octombrie, acești pensionari ar urma să încaseze pensiile în perioada 2-10 octombrie. Deși mulți pensionari s-au obișnuit cu acest sistem tradițional, autoritățile continuă să încurajeze trecerea la plata pe card, însă rezistența vine mai ales din partea pensionarilor din mediul rural.
Pentru cei care au ales să-și primească pensia pe card, banii sunt de obicei virați spre mijlocul lunii. În luna octombrie, se așteaptă ca pensionarii să-și primească pensiile în intervalul 12-14 octombrie. Totuși, cum 12 și 13 octombrie sunt zile de weekend, este posibil ca pensionarii să primească sumele abia în săptămâna care începe pe 14 octombrie.

Dileme și temeri ale pensionarilor
Unul dintre motivele pentru care mulți pensionari nu trec la plata pe card pentru pensiile lor este teama. Mulți nu sunt familiarizați cu utilizarea cardurilor bancare sau sunt îngrijorați că ar putea fi victime ale furturilor când încearcă să scoată bani de la bancomat.
Această temere este mai accentuată în rândul pensionarilor din mediul rural, unde accesul la tehnologie este mai redus. În plus, pentru acești pensionari, legătura cu poștașul, care le aduce pensia direct acasă, rămâne un element de siguranță și confort.
România are aproximativ 4,8 milioane de pensionari, numărul acestora fiind în ușoară scădere în ultima perioadă. În ciuda eforturilor depuse de autorități pentru a încuraja tranziția la plata pe card, încă există un echilibru semnificativ între pensionarii care aleg această metodă și cei care preferă Poșta Română.
Majoritatea pensionarilor care își primesc pensia prin poștă sunt din mediul rural, unde tradiția și obiceiul joacă un rol important în decizia lor.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




