Când vine marele cutremur în România? Mărmureanu spune tot despre valul de seisme
În ultima perioadă țara noastră a trecut printr-un val de cutremure de intensitate mică și medie. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a raportat un număr de 18 cutremure doar în luna mai, ultimul având loc chiar miercuri dimineață.
Un cutremur cu magnitudinea 3,4 pe scara Richter s-a produs miercuri dimineaţa, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, informează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
În luna mai, în România au fost înregistrate, în total, 18 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2,1 şi 4,2 pe scara Richter. Cel mai semnificativ seism din acest an s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.
Mărmureanu, prima reacție după valul de cutremure
Seismele din luna mai au fost atât de intensitate mică, cât și medie. Oamenii au început să se panicheze, de aceea Gheorghe Mărmureanu a făcut un anunț important legat de un posibil cutremur puternic în țara noastră. Acesta spune că seismele de acest tip au loc în întreaga lume și că lucrurile sunt normale. Mai mult, directorul onorific al INFP a declarat că România nu va avea un seism puternic, cel puțin în următorii 15-20 ani.
”Cutremure de acest gen se întâmplă în toată lumea. Noi avem un centru la Viena unde se controlează tot ce se întâmplă în lume. Lucrurile sunt, din punctul nostru de vedere, normale. Tot ce se produce în această parte a lumii sunt datorate mișcărilor din Marea Adriatică. În România nu poate fi vorba de un cutremur puternic la acest moment pentru cel puțin următorii 15-20 de ani”, a explicat Gheorghe Mărmureanu la România TV.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





