Canada a uimit lumea întreagă de Ziua Națională! Statui ale reginelor Elisabeta a II-a și Victoria au fost puse la pământ

Canada a uimit lumea întreagă de Ziua Națională! Statui ale reginelor Elisabeta a II-a și Victoria au fost puse la pământ
Publicat de Leonard Bădilă la 2 iulie 2021, 19:40

Statui ale reginelor Elisabeta a II-a și Victoria au fost puse la pământ, chiar de Ziua Națională a Canadei. Protestatarii au comis faptele respective
după ce au fost găsite rămășițele a sute de copii indigeni pe terenul unor foste școli rezidențiale.

Canada a șocat lumea întreagă de Ziua Națională! Statui ale reginelor Elisabeta a II-a și Victoria au fost puse la pământ

Descoperirile respective au produs un întreg scandal în Canada, acolo unde au avut loc numeroase proteste dar și priveghiuri pentru sutele de copii care și-au pierdut viața la școlile rezidențiale, conform informațiilor transmise de theguardian.com

Numeroase orașe au anulat festivități specifice Zilei Naționale din cauza controversei cauzate de descoperirea mormintelor. Totodată, unii protestatari iau dărâmat două statui ale reginelor Elisabeta a II-a și Victoria.

Ce au putut face protestatarii?

Statuia reginei Victoria a fost stropită cu vopsea roșie înainte de a fi smulsă de pe piedestal. O mulțime a scandat „nicio mândrie în genocid” în fața legislativului din Winnipeg, capitala Manitoba, înainte de a dărâma statuia reginei Victoria, potrivit sursei menționate. Totodată, o statuie din apropiere a reginei Elisabeta a II-a a fost de asemenea dărâmată în timpul manifestațiilor de joi.

Amintim că aproape 1.000 de morminte nemarcate au fost găsite la foste școli rezidențiale pentru indigeni din Columbia Britanică și Saskatchewan, acestea fiind preponderent conduse de Biserica Catolică și finanțate de guvernul canadian.

Proteste cu comunitatea indigenă au avut loc joi și în Toronto, centrul financiar al Canadei, în timp ce un marș denumit „CancelCanadaDay” s-a încolonat pe străzile capitalei Ottawa. Mii de protestatari au decis să participe la manifestările respective.

 

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.