“Doamna Kovesi, profesional, e un om care era depăşit de funcţiile pe care le-a avut şi, probabil, din acest motiv a reuşit să facă enorm de mult rău în această ţară, fabricând dosare după dosare pe bandă rulantă, trimiţându-i, bineînţeles, în instanţe pe oameni care erau nevinovaţi şi aşa mai departe, presiune asupra judecătorilor care să dea sentinţele pe care procurorii şi le doreau, toate lucrurile astea au ieşit la suprafaţă. (…) Sunt unii care o susţin pentru că aceste lucruri ei cred că le servesc din punct de vedere politic, nu e nimic altceva”, a afirmat Tăriceanu la România TV.

“Care este aprecierea? Vreau să subliniez ceva: doamna Kovesi nu a fost supusă unui interviu care să-i evalueze calităţile profesionale, acolo, în Comisia LIBE, dar şi în cealaltă comisie de control bugetar s-a dat un vot politic. E foarte interesant că noi primim sfaturi de la partenerii noştri să nu amestecăm politicul în justiţie, votul de la Bruxelles a fost un vot politic, pe grupuri, s-a organizat grupul PPE, care este cel mai mare grup european, să dea un vot pentru Kovesi. Are valabilitate cât poate să fie votul politic. Deci votul politic nu se dă pe considerente profesionale, că nu i-a pus nimeni întrebări legate de cunoştinţele de drept, de drept constituţional, de drept european, de funcţionarea instituţiilor, nu”, a adăugat Tăriceanu.

El a susţinut că nu are o problemă dacă Kovesi ar ajunge procuror-şef european.

“Eu nu am o problemă foarte mare cu doamna Kovesi că dacă ajunge procuror general european, că acolo nu o să poată să facă tumbele pe care le-a făcut pe aici, nu o să poată să dea dispoziţii procurorilor să îl înhaţe pe ăla că sunt oameni cu experienţă şi cu scaun la cap. (…) Nu mă interesează, să facă ce vrea. Dacă atât pot cei de la Parlamentul European, ăsta este orizontul lor. Eu am fost la Parlamentul European, am avut discuţii şi, după ce am plecat de la Parlamentul European, concluzia mea a fost următoarea: credeam că în Parlamentul României nivelul e mai coborât, dar nu este atât de coborât cum îmi imaginam după ce m-am întors de la Parlamentul European”, a mai spus liderul ALDE.

Tăriceanu a mai spus că nu îl interesează dacă Laura Codruţa Kovesi ar candida la preşedinţie.

“Nu ştiu şi nici nu mă interesează că România nu poate să stea pe loc sau o să avanseze mai mult sau mai puţin din cauza doamnei Kovesi. (…) Nu o văd nimica, după ceea ce a făcut în România ca procuror eu am o părere absolut execrabilă despre calităţile ei profesionale şi despre modul în care înţelege relaţia între instituţii şi cetăţean, modul defectuos în care înţelege relaţia între instituţii şi cetăţean. Ea este bună ca procuror Putin, de mâna dreaptă a lui Putin, acolo ar face treabă excelentă”, a mai afirmat Tăriceanu.