Liderii Partidului Naţional Liberal sunt într-un dialog constant cu partidele de Opoziţie şi, până la sfârşitul anului, va fi iniţiată o moţiune de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă, a declarat, miercuri, liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan.

„Pe subiectul moţiunii de cenzură suntem într-un dialog constant şi, până la sfârşitul acestui an, vom iniţia o moţiune de cenzură, dar în momentul în care vom avea cele mai mari şanse să treacă”, a explicat Turcan, într-o declaraţie acordată la Palatul Parlamentului.

Ea a susţinut că există alternativă la guvernarea PSD şi oricând, dacă actualul Executiv va fi înlăturat, poate fi promovată o echipă de oameni competenţi.

„PNL va putea să pună la dispoziţie un Guvern care să lucreze pentru români, care să poată să reprezinte România cu demnitate într-un moment de o asemenea importanţă şi responsabilitate cum este deţinerea Preşedinţiei Consiliului UE”, a spus Turcan.

Ea a adăugat că liberalii au discutat constant cu UDMR pe acest subiect.

„Facem eforturi uriaşe şi partidele de Opoziţie, atât cât au ele în Parlament, ar mai avea nevoie aproximativ de 65 de voturi pentru a trece o moţiune de cenzură. Tot ce este peste numărul de voturi ale partidelor de Opoziţie este negociere şi este o muncă pe care noi o purtăm. (…) Cu UDMR discutăm constant pe tema moţiunii de cenzură şi cred că ar fi total incorect din partea noastră să facem publice discuţii pe care le purtăm nu doar cu UDMR, ci şi cu colegi din arcul guvernamental nemulţumiţi de gruparea infracţională Liviu Dragnea – Viorica Dăncilă, precum şi cu alţi colegi din grupul minorităţilor sau neafiliaţilor”, a precizat Raluca Turcan.

Hunor: Ultimul Guvern cu care am fost mulţumit a fost cel condus de Ungureanu

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că singurul Guvern de care a fost mulţumit a fost cel condus de Mihai Răzvan Ungureanu.

Întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă actualul Guvern ar trebui să demisioneze, Kelemen Hunor a spus că nu poate răspunde el la această întrebare, dar s-a declarat mulţumit doar de Guvernul Ungureanu.

 

„Nu ştiu (dacă actualul Guvern ar trebui să plece – n.r.), întrebaţi-i pe cei din PSD. Eu am spus de foarte mult ori că ultimul Guvern cu care am fost mulţumit a fost Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu. După aceea, nu am fost mulţumit cu niciun Guvern. Din punctul meu de vedere, există loc de mai bine de fiecare dată. Moţiunea de cenzură – şi dacă votăm, şi dacă nu votăm, pe amprenta actuală – nu are cum să treacă. Eu am arătat nemulţumirea de fiecare dată când aveam ceva de arătat, mai ales în acele domenii care, din punctul meu de vedere, nu au mers bine, dar pentru a da jos Guvernul trebuie să ai majoritate. În acest moment, oricum facem calculele, nu există majoritate, nici cu noi, nici fără noi, pentru a da jos acest Guvern. În rest, vorbe”, a precizat Kelemen Hunor.

El a menţionat că nu a discutat cu niciun partid de Opoziţie despre o moţiune de cenzură.

„Ştiu că există moţiunea de cenzură din partea domnului Tomac, din septembrie. Nu am văzut-o. Nu au venit, nu am discutat, nici cu PNL, nici cu alţii, nu pot vorbi despre teorii”, a mai spus el. AGERPRES