BVB închide pe verde şedinţa de joi. Rulaj de aproape 50 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis joi în creştere, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a dublat faţă de şedinţa precedentă, până la 48,4 milioane de lei (10,75 milioane de euro).
Schimburile cu acţiuni au totalizat 46,03 milioane lei (10,28 milioane euro), cele cu obligaţiuni – 1,57 milioane lei (350.402,6 euro), iar cu certificate 855.371 lei (189.993 euro).
Cele mai semnificative tranzacţii au fost realizate cu acţiunile Băncii Transilvania (8,74 milioane de lei), Romgaz (4,32 milioane de lei) şi Transgaz (2,8 milioane lei).
Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, a consemnat o apreciere de 0,69%, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,62%, indicele BET-FI al SIF-urilor a crescut cu 0,22%, iar BET-NG, care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a înregistrat o apreciere de 0,48%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 0,65%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,44%.
AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





