BVB deschide în creștere miercuri. Tranzacții de 2,72 milioane de lei la începutul ședinței

BVB deschide în creștere miercuri. Tranzacții de 2,72 milioane de lei la începutul ședinței

Sursă foto: INQUAM Photos, Diana Oros - Bursa de Valori București

Publicat de Iulian Luca la 2 decembrie 2020, 12:02

Bursa de valori București a deschis în creștere pe majoritatea indicilor, valoarea tranzacțiilor fiind de 2,72 milioane de lei la începutul ședinței de tranzacționare de miercuri. Atât indicele BET, cât și BET-Plus s-au apreciat cu 0,50%, respectiv 0,47%.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri, iar rulajul se cifra la 2,72 miliarde de lei (559,682 milioane de euro), după 40 de minute de la debutul tranzacţiilor.

Cea mai mare parte a rulajului, 2,7 miliarde de lei, este reprezentată de oferta primară de vânzare a titlurilor de stat, respectiv Emisiunea de Titluri de stat cu scadenţa în 2021, denominate în lei, Emisiunea de Titluri de stat cu scadenţa în 2023, nominative, denominate în lei şi emisiunea de Titluri de stat cu scadenţa în 2025, nominative, denominate în euro.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, înregistra o apreciere de 0,50%, iar indicele BET-Plus, care indică evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în creştere cu 0,47%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,34%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK stagna.

Indicele BET-FI al SIF-urilor era pe plus cu 0,27%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cu 0,04%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Fondul Proprietatea (+1,53%), Compa (+1,45%) şi Conpet (+1,33%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Conted (-12,41%), Altur (-11,86%) şi SIF Hoteluri (-10,94%).

BVB a câștigat aproape 5,2 miliarde din capitalizare

BVB a câştigat săptămâna trecută 5,19 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 3,58%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o creştere cu 8,7%.

Potrivit datelor publicate de BVB şi consultate de Agerpres, capitalizarea bursieră a ajuns la 150,081 miliarde de lei, în perioada 23 – 27 noiembrie, de la 144,891 miliarde de lei în săptămâna anterioară.

În această săptămână, tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 216,924 milioane de lei, faţă de 199,550 milioane de lei, în perioada 16 – 20 noiembrie. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost marţi, 24 noiembrie, când s-au consemnat 92,487 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, miercuri, 25 noiembrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 26,367 milioane de lei.

Sursă foto: Inquam Photos / Diana Oros

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.