Bursa de Valori de la Bucureşti, în scădere în această săptămână. Pierderi importante pentru BVB
Pierderi importante pentru Bursa de Valori de la București în ultimele zile. S-au pierdut peste patru miliarde de lei din capitalizare.
Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână 4,128 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 2,9%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 10,37%.
Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de Agerpres, capitalizarea bursieră a ajuns la 137,986 miliarde de lei, în perioada 22 – 26 iunie, de la 142,114 miliarde de lei în săptămâna anterioară.
În această săptămână, tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 98,27 milioane de lei, faţă de 109,65 milioane de lei în perioada 15 – 19 iunie 2020. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost miercuri, 24 iunie, când s-au consemnat 28,64 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, marţi, 23 iunie, cu o valoare a tranzacţiilor de 15,16 milioane de lei.
Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 21,89 milioane de lei, dar şi o scădere de preţ cu 2,55%. În top 3 se mai află Erste Group Bank AG, cu schimburi de 13,63 milioane lei şi o scădere de 6,73% în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmate de titlurile Nuclearelectrica, cu tranzacţii de 10,68 milioane de lei (4,81%).
Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Transilvania Construcţii (+21,74%), Prodplast (+15,33%) şi VES (+11,80%).
La polul opus, cele mai mari scăderi au fost consemnate de acţiunile Grupului Industrial Electrocontact, care au înregistrat un declin de 13,73%, urmate de cele ale IAR Braşov (-7,47%) şi Erste Group Bank AG (-6,73%).
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



