Bursa de la Atena ar putea fi redeschisă mâine

Bursa de la Atena ar putea fi redeschisă mâine
Publicat de Adrian Panaite la 27 iulie 2015, 10:26

Acţiunile greceşti sunt suspendate de la tranzacţionare încă din 29 iunie a.c.

Bursa de Valori de la Atena va rămâne închisă luni, dar ar putea fi redeschisă marţi, după o lună în care activitatea a fost suspendată, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Tranzacţiile cu acţiuni la Bursa de Valori de la Atena au fost suspendate începând cu data de 29 iunie, când Guvernul elen a închis băncile şi a impus restricţii asupra mişcărilor de capital, în contextul retragerilor masive de fonduri din bănci de către deponenţii îngrijoraţi de întreruperea discuţiilor dintre Grecia şi creditorii săi internaţionali.

Băncile greceşti şi-au redeschis porţile pe 20 iulie, dar au rămas în vigoare, cu unele relaxări, restricţiile asupra mişcărilor de capital. Limita maximă a fondurilor care pot fi retrase de la bancomat este fixată la 420 de euro pe săptămână, în loc de 60 de euro pe zi cum a fost stabilit iniţial, pentru a evita formarea de cozi la ATM-uri. "Este sigur că nu se va deschide luni, poate marţi", susţin sursele.

Acestea au adăugat că autorităţile de la Atena au nevoie de mai mult timp pentru a finaliza condiţiile necesare redeschiderii bursei, fiind aşteptate şi indicaţiile BCE. Reprezentanţii UE, BCE şi FMI negociază săptămâna aceasta cu autorităţile de la Atena condiţiile pentru acordarea celui de-al treilea pachet de asistenţă financiară, în valoare de până la 86 miliarde de euro (93 miliarde de dolari). Negocierile tehnice sunt aşteptate să se finalizeze pe 12 august, iar acordul final până pe 18 august.

Sursa: AGERPRES

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.