Bursa a crescut vineri, cu 1%, pentru a doua şedinţă consecutiv, însă nu a reuşit să recupereze corecţiile înregistrate în primele trei zile din această săptămână, astfel că indicele general, BET-C, a înregistrat o corecţie săptămânală de 0,66%.

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni, analizate de indicele BET, au fost realizate la preţuri în creştere în medie cu 1,05%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,66% peste referinţă.

Speculatorii de la BVB au reacţionat vizibil la revizuirea în scădere a creşterii economice din SUA, care a fost mai uşoară decât estimările analiştilor. Creşterea economică a fost revizuită la 1,6% de la 2,4%, însă economiştii anticipau un avans de numai 1,4% în al doilea trimestru.

Înainte de ora 15:30 acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) stagnau la preţurile de referinţă, însă după publicarea informaţiilor din SUA acestea au urcat mai accelerat decât media pieţei. La închiderea sesiunii, indicele BET-FI se plasa cu 1,94% peste nivelul de joi.

În aceste condiţii, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv SIF-urile, a avansat cu 1,27%.

Evoluţia pieţei a venit pe un rulaj de 12,5 milioane lei (2,9 milioane euro), sumă cu 54% mai mare decât rulajul de joi, de 8,1 milioane lei (1,9 milioane euro). Totuşi, lichiditatea de vineri a fost susţinută în proporţie de 28% de trei transferuri cu pachete mai mari de acţiuni Transgaz (TGN), Transelectrica (TEL) şi BRD (BRD) , în valoare cumulată de 3,5 milioane lei, realizate în intervalul 10:37 – 10:41.

Titlurile Transelectrica şi BRD au fost cedate prin două tranzacţii negociate, în valoare de câte 1,1 milioane lei, iar acţiunile Transgaz au fost transferate printr-o operaţiune direct în piaţa principală, pentru 1,2 milioane lei.

SURSA: Mediafax