BULGARII vor să IASĂ din NATO

BULGARII vor să IASĂ din NATO
Publicat de Bogdan Biszok la 16 februarie 2015, 11:25

Bulgaria ar putea organiza un referendum cu privire la menţinerea acestei ţări în Alianţa Nord-Atlantică.

Partidul naţionalist Ataka a început să strângă semnături pentru realizarea acestei consultări populare, a anunţat Volen Siderov, liderul acestui partid, în timpul unei vizite oficiale în Crimeea. Acest deputat susţine că Bulgaria trebuie să iasă din NATO şi să-şi anunţe neutralitatea.

El consideră că este inadmisibilă prezenţa forţelor militare ale Alianţei pe teritoriul Bulgariei. Siderov a precizat că, pentru a dezbate problema convocării unui referendum, trebuie adunate semnături de la cel puţin 60 de parlamentari bulgari sau 300.000 de semnături de la cetăţenii ţării. Bulgaria este membră a Alianţei din martie 2004.

Anterior, miniştrii Apărării din ţările NATO au decis să intensifice prezenţa militară în Europa şi să creeze şase centre de comandă şi de control, care vor fi amplasate pe teritoriul Bulgariei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei şi României. Aflat în Crimeea, Volen Siderov a promis că va propune Parlamentului de la Sofia să voteze recunoaşterea independenţei republicilor populare autoproclamate Doneţk şi Lugansk.RADOR

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.