Makaza va fi cel de-al şaselea punct de pe frontiera bulgaro-greacă. Drumul Ruse-Makaza, care leagă România de Grecia traversând centrul Bulgariei, face parte din coridorul european numărul 9 care face legătură între Helsinki, statele baltice, Moscova, Kiev, Bucureşti şi portul grecesc Alexandroupolis la Marea Egee. După deschiderea punctului Makaza, acest drum va deveni cea mai scurtă legătură între capitala română Bucureşti şi Marea Egee.

Bulgaria sprijină eforturile guvernului elen pentru a face faţa crizei, a declarat ministrul bulgar Nikolai Mladenov la Atena, după cum informează un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe al Bulgariei trimis Agerpres. În cadrul întrevederii lor, cei doi şefi ai diplomaţiei de la Sofia şi Atena au mai discutat despre interconectarea reţelelor de gaze ale celor două ţări, precum şi despre perspectiva europeană a Balcanilor de vest.
Ministrul grec Stavros Dimas a acceptat ideea omologului său bulgar pentru organizarea unei reuniune trilaterale la Sofia la care să fie invitat şi ministrul afacerilor externe al României, mai informează comunicatul.