Bulgaria închide din nou stadioane și baruri, fără întruniri de peste 30 de persoane 

Bulgaria închide din nou stadioane și baruri, fără întruniri de peste 30 de persoane 
Publicat de Valentina Drăgoi la 10 iulie 2020, 11:30

Explozia cazurilor de coronavirus duce la restricții severe în Bulgaria. Autoritățile iau măsuri pentru a limita răspândirea virusului ucigaș.

Autoritățile de la Sofia înăspresc din nou măsurile împotriva coronavirusului. Stadionele vor fi din nou fără public, barurile de noapte și discotecile vor fi închise, iar localurile în aer liber vor folosi doar 50% din capacitate. Acest lucru a fost anunțat, la o conferință extraordinară de presă, de ministrul bulgar al sănătății, Kiril Ananiev.

”Analiza pe care am făcut-o în ultimele 10 zile arată că numărul de purtători de coronavirus este în creștere și a trecut de punctul critic de 200 de persoane. După cum am promis, în momentul în care atingem acest nivel de infecție, va trebui să restabilim unele dintre măsurile folosite până acum. Această analiză arată că în zilele următoare nu ne așteptăm la o scădere a numărului de noi purtători de coronavirus, poate exista chiar o tendință de nouă creștere”, a avertizat Ananiev.

Ridicarea măsurilor, pentru un stil de viață normal

De câteva săptămâni au fost ridicate multe măsuri, iar ridicarea acestora a fost legată de dorința noastră de a readuce cetățenii bulgari la un stil de viață normal, pentru a ne obișnui cu faptul că trebuie să trăim cu prezența coronavirusului, cu respectarea tuturor măsurilor antiepidemice, în special cu cele legate de disciplină, distanțare, purtarea măștilor, dezinfectare și control. Am acordat un vot de încredere cetățenilor bulgari, instituțiilor publice și private care organizează diverse evenimente, a adăugat ministrul bulgar al sănătății.

Ananiev a explicat că ordinul său privind interzicerea vizitelor în cluburile de noapte și interzicerea spectatorilor pe stadioane este deja un fapt și va intra în vigoare de la miezul nopții, notează Duma.

În unele privințe, avem sprijinul oamenilor pentru restabilirea unora dintre măsuri. Toate evenimentele sportive colective și individuale cu pregătire și caracter de competiție pentru toate grupele de vârstă au loc fără public, a precizat el.

Vizitele în discoteci, baruri, cluburi de noapte și localuri sunt, de asemenea, interzise. Dacă restaurantul este în aer liber, poate folosi 50% din capacitatea sa, cu respectarea unei distanțe de 1,5 metri. Noul ordin interzice, de asemenea, sărbătorile de grup, cum ar fi nunțile și balurile cu peste 30 de persoane, indiferent dacă sunt în aer liber sau în interior. Măsurile vor fi valabile până la noi ordine.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.