Acum însă, potrivit unui sondaj citat de Reuters, o majoritatea a britanicilor se pronunţă în favoarea rămânerii Marii Britanii în Uniunea Europeană şi a unui nou referendum asupra problemei Brexitului.

Astfel, dacă ar avea loc un referendum, 46% dintre britanici ar vota în favoarea rămânerii în UE, iar 39% s-ar pronunţa în favoarea unei retrageri, arată această anchetă publicată duminică şi realizată de Institutul YouGov, pe un număr de 25.000 de alegători, pentru „People’s Vote” – o organizaţie care militează în favoarea unei noi consultări.

Restul persoanelor intervievate nu se pronunţă.

Dacă se scad aceste persoane indecise sau care refuză să răspundă, proporţia este de 54-46 în favoarea ”Remain”.

Acest lucru corespunde unei tendinţe relevate de alte sondaje în ultimele luni – un electorat profund împărţit, dar care înconă tot mai mult în favoarea unei rămâneri în UE.

Ipoteza organizării unui al doilea referendum este ferm respinsă de către Guvernul Theresei May – însă 41% dintre persoanele chestionate vor să aibă ultimul cuvânt de spus pe tema apartenenţei la UE, iar 36% consideră că Parlamentul este cel care trebuie să se pronunţe.

Dacă se scad indecişii, proporţia este de 53-47 în favoarea unui nou referendum.

Deputaţii britanici urmează să se pronunţe printr-un vot asupra Brexitului negociat de Theresa May în săptămâna 14-20 ianuarie.

Sursa: News.ro

Te-ar putea interesa și: