România este ţara europeană cu cele mai multe exploataţii agricole, circa 4,4 milioane. Marea majoritate (99,5%) sunt mici proprietăţi, cu o medie de 1,7 ha, cumulând 55% din suprafaţa agricolă totală. Din acestea, 3,4 milioane de exploataţii produc numai pentru consum propriu, iar 92,2 de mii de exploataţii produc (şi) pentru vânzare.

Țăranul atomic

Comisarul Cioloş îl vede, cu un ochean întors, navetist la oraş. Guvernul României l-ar prefera subiect fiscal. Privit de pe acoperişul reactorului de la Măgurele, seamănă probabil cu un izotop radioactiv.  Dar ţăranul nostru, suspectat de atâtea enormităţi, trăieşte încă în secolul XX ori poate XIX. Produce ca să consume, iar comerţul lui e un soi de troc. Nimeni nu-l ajută, nu-l învaţă, nu-i oferă un sistem de colectare şi distribuţie şi nu se oboseşte să inventeze pentru el acel concept de bioagricultură care i s-ar potrivi. E doar pretext pentru trecut şi viitor. Niciodată motiv pentru prezent.

Investitorii ne bat obrazul

Reprezentanţii investitorilor străini susţin că acelaşi proiect care ori­u­nde în UE se face în doi ani durea­ză aici şi şapte ani şi costă cu până la 80% mai mult. Iar companiile britanice (palmares de 935 de proiecte tip PPP) ar fi interesate de oportunităţile din România, dar se tem că vor încasa greu banii de la stat, spune lordul-primar al City.  Nu întâmplător, arieratele sunt un punct slab la evaluarea curentă a FMI, iar ministrul Vlădescu admite că prognoza de creştere de 0,8% este cam optimistă.

Graficul finanţărilor

Pentru componenta 4.3. – Sprijinirea dez­voltării microîntreprinderilor din POR Bucureşti-Ilfov sunt în evaluare 76 de proiecte, însumând solicitări de finanţare de 10 milioane de euro, din 15,55 milioane disponibile. În acest ritm, sesiunea s-ar putea închide până la finele anului.

Cele mai valoroase branduri din lume

208-51118-02_branduri2_17_cmica.jpgConform ediţiei din acest an a BrandZ, realizat de Millward Brown Optimor, cel mai valoaros brand din lume este, ca şi anul trecut, Google, care valorează 114,2 miliarde de dolari, faţă de 100 de miliarde în 2009. Pe locurile doi şi trei se află IBM (86,3 mld. USD) şi Apple (83.153 mld. USD). Cele mai mari creşteri faţă de ediţia anterioară le au brandurile Samsung (+80%), Baidu (+62%) şi MasterCard (+57%). Potrivit evaluărilor BrandZ, cele mai valoroase branduri auto sunt BMW, Toyota şi Honda, în timp ce categoria băuturi răcoritoare este dominată de Coca-Cola, Diet Coke şi Pepsi. Liderii categoriei operatori de telefonie mobilă sunt China Mobile, Vodafone şi Verizon, iar cele mai valoroase branduri de lux sunt Louis Vuitton, Hermes şi Gucci.

Pe locul IV

România se menţine în plasa Coreei de Sud, Hong Kongului şi Japoniei în clasamentul mondial al conexiunilor de internet de peste 7,2 Mbps, întocmit de Akamai, iar Constanţa, Iaşi şi Timişoara sunt în topul 100 al oraşelor cu cele mai mari viteze medii de conectare.

DECLARAȚIA SĂPTĂMÂNII

208-51117-02_mariushagger_17_rpdeclaratie.jpgÎn general, acum este un moment foarte prost să vinzi ceva. E un moment mult mai bun să cumperi.
Marius Hagger, general manager, Ringier România

208-51116-02_conducte_17_agerpresfotograma.jpg500 de milioane de euro sunt pierderile anuale cauzate de reţelele de termoficare, susţine Adriean Videanu, motiv pentru care ar trebui preluate de Ministerul Economiei