Este vorba despre Sebastian (Tianu) Burduja, președintele Partidului Național Liberal din Sectorul 1. Acesta a intrat în atenția publică în 2009 când și-a lansat un ONG special pentru studenții din străinătate. Acesta fost și sef PACT  iar din poziția sa a participat la mai multe proteste împotriva Partidului Social Democrat.

Ministrul finanțelor, Florin Cîțu, tocvmai a primit un vor de blam din Parlament, printr-o moțiune simplă și se confruntă cu probleme reale în ceea ce privește menținerea bugetului țării în parametrii rezonabili. Cel puțin la nivel teoretic, Burduja pare un om pregătit să îl ajute pe Cîțu.

Ce studii are  Tianu Burduja

Tianu Burduja se poate lăuda cu absolvirea, printre primii, a Universităților Stanford și Harvard, fiind susținut la Harvard de trei burse din partea universității, inclusiv David M. Rubenstein Fellowship.

După absolvire, a lucrat la prestigioasa firmă de consultanță Dalberg Global Development Advisors și apoi timp de peste trei ani de zile la Banca Mondială în Washington, D.C., fiind recrutat de echipa Social Development – Europe Central Asia (ECA) la sediul central, în urma unui proces competitiv. În această calitate, a contribuit în calitate de co-coordonator de proiect sau expert în cadrul a peste 20 de proiecte de asistență tehnică.

În fine, în 2018 a câștigat bursa Millennium Fellowship din partea Atlantic Council, iar în 2019 bursa Marshall Memorial Fellowship din partea German Marshall Fund, ambele acordate în urma unei competiții globale (cu rate de admitere de sub 5%) liderilor cu înalt potențial din spațiul transatlantic. Acestea sunt doar câteva exemple ale activității lui din ultimii ani.