Faţada unui perete al fostei fabrici de bere Rahova, de pe o suprafaţă de zeci de metri pătraţi, s-a prăbuşit miercuri dimineaţă fără a se înregistra victime, potrivit ISU Bucureşti.

''Această intervenţie nu va fi asociată situaţiei meteo, ţinând cont că astfel de desprinderi ale elementelor de construcţii au mai avut loc în această locaţie'', au menţionat reprezentanţi ai instituţiei.

Ei au mai anunţat că, începând de marţi – ora 18,00, la sediul ISU Bucureşti-Ilfov este asigurată funcţionarea Centrelor de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei aferente municipiului Bucureşti şi judeţului Ilfov, până miercuri la ora 7,00 neavând loc evenimente asociate Codului galben meteorologic.

Tramvaiele liniilor 23 şi 32 şi autobuzele liniei 117 sunt deviate începând de miercuri dimineaţa, din cauza prăbuşirii unor ziduri ale fostei Fabrici de bere Rahova, pe Bulevardul George Coşbuc, informează Regia Autonomă de Transport Bucureşti.

"În dimineaţa zilei de 11 ianuarie 2017, pe Bd. G. Coşbuc, s-a prăbuşit o parte din zidul fostei fabrici de bere Rahova. Au intervenit echipajele ISU, iar circulaţia a fost interzisă total între Piaţa Chirigiu şi Rondul Regina Maria. Astfel, au fost deviate liniile RATB 23, 32 şi 117", precizează reprezentanţii RATB.

Tramvaiele Liniei 32 vor circula pe traseul Dep. Alexandria, Cal. Rahovei, Cal. Ferentarilor, Zeţari, Str Anghel Alexandru, Şos. Giurgiului, Piaţa Eroii Revoluţiei, Şos. Viilor, Str. Dr Istrate, Str.11 iunie, Piaţa Unirii.

Totodată, a fost înfiinţată o linie navetă de autobuze care va asigura preluarea călătorilor de la Dep. Alexandriei, pe Calea Rahovei. până la Piaţa Chirigiu, cu întoarcere pe Str. Odoarei, Şos. Progresului, Cal. Rahovei, Depoul Alexandriei.

Tramvaiele Liniei 23 vor circula pe traseul de bază până la Parcul Carol, apoi pe Str. Dr. Istrate, Viilor, Piaţa Eroii Revoluţiei, Şos. Giurgiului, Terminal Zeţari.

Autobuzele Liniei 117 vor circula pe traseul de bază de la terminal Confort Urban până la Şos. Progresului, de unde va circula deviat pe ambele sensuri pe Str. Dr. C. Istrate, Str. 11 iunie, Piaţa Unirii.

Pe de altă parte, reprezentanţii regiei anunţă că, având în vedere condiţiile meteo extreme, RATB a dispus suplimentarea capacităţii de transport prin prelungirea programului de circulaţie
pentru 70 de tramvaie, 228 de autobuze şi 59 de troleibuze, astfel încât va fi în circulaţie întreg parcul disponibil de 1184 de vehicule.