BREAKING NEWS: Americanii au fost atacați! Este o adevărată declarație de război

BREAKING NEWS: Americanii au fost atacați! Este o adevărată declarație de război
Publicat de Iulian Luca la 4 ianuarie 2020, 20:17

Iranul s-a ținut de cuvânt și a trecut în ofensivă mai repede decât se așteptau liderii lumii. Ambasada SUA din capitala irakiană Bagdad a fost ținta unui atac cu rachete.

Conform Deutsche Welle, mai multe rachete au căzut în Bagdad și în jurul său, sâmbătă seara, atacul vizând o bază aeriană care adăpostește trupe americane, a spus armata irakiană.

Câteva rachete au căzut în cartierul Jadriya din oraș, precum și în zona verde puternic fortificată, care adăpostește clădiri guvernamentale și mai multe misiuni externe, inclusiv ambasada SUA.

De asemenea, exploziile au vizat baza aeriană Balad, situată la 80 de kilometri (50 de mile) la nord de Bagdad, care găzduiește trupele americane din Irak. Surse de securitate au declarat agenției de știri AFP că drone de supraveghere au fost trimise deasupra bazei pentru a localiza sursa rachetelor.

Militarii irakieni au adăugat că nu există „nicio victimă” ca urmare a atacului.

Surse de poliție au declarat agenției de știri Reuters că cinci persoane au fost rănite în timpul unui incendiu în cartierul Jadriya, care se află aproape de Zona Verde.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.