Brazilia ar putea suporta consecinţe dacă va permite accesul grupului chinez Huawei Technologies la reţeaua sa 5G. Acest anunț a fost făcut de ambasadorul SUA în Brazilia, care s-a referit la avertismentele SUA că China nu protejează proprietatea intelectuală, transmite Reuters. De altfel, americanii fac tot ce le stă în putere pentru a limita rolul Huawei în instalarea reţelelor 5G în Brazilia, cea mai mare economie din America Latină. Aceștia cred că Huawei ar preda datele la care ar avea acces guvernului chinez, în vederea spionajului. Huawei neagă că ar spiona pentru China.

”Fiecare ţară este responsabilă de deciziile ei. Consecinţele pe care le vedem în lume sunt că firmele implicate în proprietate intelectuală se tem să facă investiţii în ţări unde proprietatea intelectuală nu este protejată”, a spus ambasadorul SUA în Brazilia.

Potrivit acestuia, International Development Finance Corp, o agenţie americană creată de preşedintele Donald Trump pentru a stimula finanţarea dezvoltării în străinătate pentru a contracara influenţa Chinei, are fonduri de 60 de miliarde de dolari, Acesta a spus că guvernul SUA a decis să pună la dispoziţie banii pentru a-i susţine pe aliaţii care optează să cumpere infrastructură de telecomunicaţii de la ”furnizori de încredere”.

China este cea mai importantă piaţă pentru exporturile braziliene. De altfel, un șef de la Huawei a avertizat că Brazilia ar putea înregistra întârzierea cu ani de zile a instalării reţelei 5G şi costuri mai mari, dacă va ceda presiunii americane de a nu colabora cu furnizorul chinez de echipamente de telecomunicaţii.