Ea nu a făcut declaraţii nici la intrarea în DNA, nici la ieşire. Bombonica Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, este urmărită penal de procurorii DNA pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Fapta ar fi fost comisă în calitate de coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef serviciu Secretariat din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, potrivit DNA.

În acelaşi dosar, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din cadrul DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Floarea Alesu, la data faptelor director general al DGASPC Teleorman, şi Jenica Dumitru, la data faptelor şef Serviciu Resurse Umane, Juridic şi Contencios din cadrul aceleiaşi instituţii, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată şi instigare la fals intelectual în formă continuată.

În cauză mai sunt cercetaţi pentru fals intelectual în formă continuată Constantin Claudiu Balaban, la data faptei şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria, şi Ionuţ Remus Boboc, la data faptei şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic şi Aprovizionare din cadrul DGASPC Teleorman.

'În perioada iulie 2006 – 2013, inculpatele Alesu Floarea şi Dumitru Jenica, în calităţile menţionate mai sus, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, au dispus în mod ilegal menţinerea în funcţii şi implicit plata drepturilor salariale pentru patru angajaţi din cadrul DGASPC Teleorman. Acestea, în condiţiile în care cunoşteau faptul că, deşi cei patru au figurat în mod scriptic ca angajaţi în cadrul instituţiei respective, ei nu s-au prezentat efectiv la serviciu şi nu au prestat vreo activitate', precizează DNA.

Cei patru angajaţi au fost menţinuţi pe statul de funcţii ale instituţiei, încasând lunar sume în cuantum total de peste 150.000 lei, prejudiciind astfel bugetul de stat şi bugetul local.

În ceea ce o priveşte pe Bombonica Prodana (fostă Dragnea), care are calitatea de suspect în dosar, procurorii susţin că, în perioadele 3 martie – 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 – 1 august 2010, prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu, deşi a cunoscut faptul că două subordonate încadrate în funcţii de referent nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului, nu a întreprins niciun demers de sancţionare a persoanelor respective. AGERPRES

Te-ar putea interesa și: