Bombă înainte de prezidenţiale! O cunoscută televiziune se închide! Ce s-a decis
Șoc total pe piața media cu mai puțin de două săptămâni înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale. O cunoscută televiziune se închide. În şedinţa de marţi a Consiliului Naţional al Audiovizualului a fost dat votul referitor la licenţa unei televiziuni pentru care s-a cerut deja declanşarea falimentului. Actuala licenţă expiră pe 30 octombrie.
În şedinţa de marţi a Consiliului Naţional al Audiovizualului a fost analizată cererea Realitatea Media de prelungire a licenţei. Cererea Realitatea Media, companie pentru care a fost cerută declanşarea falimentului, a fost respinsă de către CNA, cu patru voturi pentru, cinci împotrivă şi o abţinere. Licenţa actuală a Realitatea Media expiră pe 30 octombrie, iar asta înseamnă că postul Realitatea TV nu va mai avea dreptul să emită după această dată, potrivit HotNews.
Posturile de televiziune din România primesc de la CNA licențe cu durată de nouă ani. Actuala licență Realitatea a fost prelungită, ultima oară, în octombrie 2010. De atunci, societatea a intrat în isollvență, iar în 2019 a fost cerută declanșarea procedurii falimentului. Acest lucru nu a fost deocamdată tranşat, atenţionează Realitatea Media.
Tot astăzi este aşteptată la CNA o dezbatere pe tema schimbării structurii serviciului Realitatea Plus, post operat tot de Cozmin Gușă, proprietarul Realitatea TV, prin societatea Geopol International. O soluţie pentru Realitatea TV ar fi mutarea emisiei pe postul Realitatea Plus, însă rămâne de văzut dacă acest lucru se va întâmpla în zilele următoare.
Decizia CNA vine la doar o zi după ce Cozmin Guşă s-a reînscris în Partidul Social Democrat.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





