În data de 4 octombrie, fostul ministru Elena Udrea şi fosta şefă DIICOT Alina Bica au fost arestate preventiv pentru două luni – decizie împotriva căreia au făcut deja recurs, potrivit avocatului Veronel Rădulescu. Cele două sunt încarcerate la penitenciarul de femei El Buen Pastor din San Jose. FBI ar avea un plan bine stabilit cu Elena Udrea, de la care ar dori să „stoarcă” informaţii, aşa cum s-ar fi întâmplat şi cu Alexandru Bittner: „Eu ştiu că da (n.r. – a fost arestată de FBI). Asta este informaţia mea. Eu cred că ei ştiu foarte bine lecţia asta de la un precursor al Elenei Udrea, pe numele său Alex Bittner, care trăieşte în Dallas sub protecţia FBI-ului de peste 10 ani. Adică cred că FBI-ul ştie această lecţie cu oameni care au fost în proximitatea puterii, cum a fost Bittner în proximitatea lui Năstase şi s-au îndestulat cu informaţii şi cred că se pot îndestula şi de la Elena pentru că e mamă de copil foarte mic. Tocmai ca să o forţeze pentru acest gen de colaborare cu FBI-ul, lecţie ştiută de la Bittner”, a declarat Cozmin Gusă, într-un interviu pentru DC News, citat de prosport.ro.

Condamnată la patru ani de închisoare pentru nereguli în „Gala Bute”, Elena Udrea a fost săltată de Interpolul costarican în plină stradă şi trimisă într-un penitenciar, „El buen pastor”, în care apa caldă lipseşte, dar în care o poate vedea aproape zilnic pe micuţa Eva Maria. De curând, logodnicul său, Adrian Alexandrov, a dezvăluit că Udrea şi Bica au atacat cu recurs decizia care le-a trimis în spatele gratiilor pentru 60 de zile, iar întrevederea cu un judecător costarican va avea loc în cursul acestei săptămâni.