El a arătat că „acum suntem în licitaţie şi în execuţie practic cu tot Coridorul IV”.
”Asta înseamnă că, în sfârşit, vom avea finalizat în timp acest important traseu de autostradă din România.
Avem o singură excepţie aici, Sibiu-Piteşti, unde nu avem în acest moment finanţarea asigurată, nici pe fonduri naţionale, nici pe fonduri europene, iar provocarea cea mai importantă acum pentru Ministerul Transporturilor este să pregătească, fie în concesiune, fie în parteneriat public-privat, cele două lucrări majore – Comarnic-Braşov şi Sibiu-Piteşti – care să întregească practic sistemul de autostrăzi din România.
Aceste autostrăzi care astăzi sunt în derulare ne ajută să ne îndeplinim obiectivul de creştere economică şi să avem mai multe locuri de muncă şi investiţii în ţară”, a spus Boc.
• Se cere DEMISIA lui Arafat! Înalta Curte de Casație și Justiție a spus clar: Decizia a fost abuzivă
• Klaus Iohannis A DECIS! Cine îi va lua locul lui Vlad Voiculescu! Florin Cîțu a făcut anunțul serii
• Se întorc NINSORILE în România. Vremea se schimbă radical. Prognoza meteo ANM
• Cel mai îngrozitor avertisment vine de la fostul vicepreședinte al PFIZER. Dezvăluirile îți dau fiori
• UNGURII, la un pas să ne ia ARDEALUL! Adevărul incredibil care a ieșit la iveală abia acum