"Ar fi dorit să primească premiul personal, dar alte angajamente fac ca acest lucru să fie, din păcate, imposibil. El a subliniat că s-a simţit extrem de onorat de acest premiu Nobel", a scris miercuri Academia într-un comunicat. 

Laureaţii premiilor Nobel sunt onoraţi în fiecare an la 10 decembrie, data morţii creatorului lor, industriaşul, inventatorul şi filantropul Alfred Nobel. 

La data respectivă, laureaţii pentru medicină, fizică, chimie, literatură şi economie îşi vor primi premiile din partea regelui Suediei şi vor rosti câte un discurs la un banchet în faţa a aproximativ 1.300 de persoane. 

"Academia suedeză respectă decizia lui Bob Dylan. Faptul că un laureat al premiului Nobel nu poate merge la Stockholm pentru a-şi primi premiul este neobişnuit, dar nu excepţional", a amintit instituţia. 

Ea a citat cazul scriitorilor Doris Lessing şi Harold Pinter, care nu a făcut călătoria din cauza sănătăţii lor precare, şi al lui Elfriede Jelinek, care a renunţat din cauza agorafobiei sale. 

Bob Dylan s-a arătat un câştigător mai degrabă neobişnuit prin refuzul de a răspunde la solicitările juriului care a dorit să vorbească cu el. Artistul i-a lăsat pe colaboratorii săi să facă acest lucru. 

În ziua în care a fost anunţat câştigătorul, la 13 octombrie, Dylan a dat un concert în Las Vegas, la care nu a spus niciun cuvânt despre acest subiect, mulţumindu-se să cânte fără să comunice cu publicul.

Artistul american Bob Dylan, care nu a făcut declaraţii după ce a fost desemnat câştigătorul premiului Nobel pentru Literatură, a anunţat că ar putea merge merge la Stockholm pentru a primi această recompensă "uluitoare, de necrezut", potrivit unui interviu acordat de artist unui cotidian britanic.

''Este greu de crezut'', a spus Bob Dylan, interpretul american în vârstă de 75 de ani pentru cotidianul Daily Telegraph, fiind întrebat ce părere are despre obţinerea premiului Nobel.

Întrebat dacă va participa la gala din 10 decembrie de la Stockholm, când regele Suediei înmânează distincţiile Nobel câştigătorilor, Bob Dylan a spus: ''desigur, în măsura în care acest lucru este posibil''.

Secretarul permanent al Academia suedeze de ştiinţe Sara Danius a discutat telefonic cu Bob Dylan, artistul confirmându-i acesteia că ''apreciază foarte mult onoarea care i s-a făcut, indicând că a rămas fără cuvinte în momentul în care a aflat că a câştigat premiul Nobel pentru Literatură'', conform ediţiei electronice de sâmbătă a cotidianului britanic The Guardian. În aceeaşi zi, Fundaţia Nobel a indicat că deocamdată nu a fost luată o decizie privind sosirea lui Bob Dylan la evenimentele de la Stockholm din luna decembrie dedicate premiilor Nobel, potrivit theguardian.com

Pe numele său real Robert Allen Zimmerman, Bob Dylan, este, la 75 de ani, unul dintre cei mai influenţi cantautori din istoria muzicii. El este primul compozitor care a obţinut prestigiosul premiu, în condiţiile în care cercurile literare au pariat pe scriitori ca Salman Rushdie, Adonis sau Ngugi wa Thiong'o.

AGERPRES