Potrivit unui sondaj ORB, realizat în perioada 24-25 februarie, sprijinul pentru campania privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană printr-un referendum la 23 iunie a înregistrat un avans de 4 puncte procentuale, până la 52%, în timp ce sprijinul pentru campania privind rămânerea în UE a scăzut la 48% de la 52% cu o lună în urmă.

În scrisoarea trimisă de grupul BMW se subliniază că decizia finală în acest dosar aparţine populaţiei Marii Britanii, însă grupul auto scoate în evidenţă "beneficiile semnificative" care derivă de pe urma mişcării libere a persoanelor în interiorul UE.

"Introducerea de bariere vamale ar duce la creşterea costurilor şi a preţurilor şi nu putem presupune că Marea Britanie va beneficia de un acord de liber schimb cu Europa după ce va părăsi Uniunea Europeană", se arată în scrisoarea trimisă celor aproximativ 8.000 de angajaţi ai Rolls-Royce.

Anterior, Guvernul britanic a avertizat şi el că o ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea duce la 10 ani sau mai mult de incertitudine dăunătoare până când o nouă relaţie cu blocul comunitar şi alte ţări este negociată. Deşi poziţia oficială a Guvernului este de a sprijini rămânerea Marii Britanii în UE, mai mulţi dintre miniştrii de prim-plan ai lui Cameron şi primarul Londrei, Boris Johnson, fac campanie pentru Brexit şi au acuzat Guvernul de alarmism.

Rolls-Royce, companie cumpărată de BMW în 1998, a anunţat la începutul acestui an că în 2015 vânzările sale au fost mai mici decât recordul înregistrat în 2014, dar cu toate acestea a înregistrat al doilea cel mai bun an din istoria de 112 ani a companiei. La nivel global, Rolls-Royce a vândut anul trecut un număr total de 3.785 de autoturisme, în scădere faţă de recordul de 4.063 unităţi înregistrat în 2014.

SURSA: Agerpres