Vehiculele decapotabile nu reprezintă prea des o opțiune a românilor aflați în căutarea unei mașini noi. Motivele sunt multe și, în mare parte, cunoscute. Cu toate acestea, atunci când dispui de ceva mai mult de 100.000 de euro și vrei neapărat să epatezi, varianta BMW 650i Cabriolet este cel puțin interesantă. Unde mai pui că varianta testată, pe lângă un design exterior asemănător unui iaht elegant, era dotată cu aproape toate sistemele de comandă și control pe care le poate pune la dispoziție marca BMW în acest moment. Desigur, asta a adăugat la prețul de bază cu TVA, de 103.664 de euro, o bagatelă, de încă 30.530 de euro, împingând valoarea totală a bolidului la 134.194 de euro. E mult, e puțin? Depinde cât de solid îți este contul din bancă. Dacă luăm în calcul și că printre rivalii direcți ai modelului se află vehicule precum Maserati GranCabrio, care costă 138. 341 de euro, sau Bentley Continental GTC, mașină al cărei preț depășește 210.000 de euro, putem ajunge la concluzia că 650i Cabriolet este un adevărat chilipir.

Prădător feroce

Lăsând gluma deoparte, este cert că superbul „animal de pradă“ produs de BMW nu este destinat oricui. Și nu doar din cauza prețului de achiziție. Oricine își pune în cap să cheltuie banii de vilă pe o mașină cu plafon retractabil textil trebuie să știe că întreținerea și utilizarea acesteia nu sunt deloc ușoare. Sumele la care urcă asigurarea, impozitele și eventualele reparații sunt cel puțin la fel de impresionante ca și prețul de bază, iar păstrarea bolidului în toată splendoarea sa presupune „țesălarea“ aproape zilnică a plafonului. Așa că peria nu este un accesoriu pe care îl poți uita acasă atunci când programezi un drum mai lung la bordul cabrioletului cu patru locuri.  Dacă avertismentele de până acum nu au fost suficiente pentru a vă pune în gardă și încă sunteți convinși că vă puteți permite mașina, este demn de subliniat că nu veți regreta nicio secundă efortul financiar.

Fie că stă pe loc cu plafonul ridicat, fie că zboară pe șosea descoperit, BMW 650i Cabriolet  este o adevărată încântare și atrage privirile ca un magnet. Propulsorul de „doar“ 4,4 litri, care pune la dispoziția utilizatorului 407 CP, este o bestie care se lasă ușor stăpânită doar dacă selectorul sistemului Dynamic Driving Control se află în pozițiile „Normal“ sau „Confort“. Modurile „Sport“ și „Sport+“ sunt mai degrabă pentru cei cu inima tare și cu multă experiență în domeniul șofatului. Pentru că, în acest caz, progresiv, majoritatea sistemelor care ajută șoferul se dezactivează, lăsând tot controlul în mâinile celui care ține volanul. Un alt element care încântă utilizatorul este transmisia automată cu 8+1 trepte, care schimbă rapoartele aproape insesizabil.

Luxul la superlativ

Văzută de la bordul unui astfel de bolid viața este, fără doar și poate, roz. O comparație corectă poate fi făcută doar de cei care au avut șansa de  privi lumea așezați comod pe banchetele altor „jucării“ de peste 100.000 de euro. Conceput ca un model cu 2+2 locuri, BMW 650i Cabriolet este un vehicul extrem de confortabil și plăcut la atingere. E adevărat că, în ciuda dimensiunilor mari ale mașinii și habitaclului, pasagerii din spate nu vor fi încântați, mai ales dacă au de parcurs un drum mai lung. Nici bagajele a patru persoane nu prea pot fi înghesuite în portbagajul de 350 de litri, din cauza sistemului de pliere a soft-topului. Pentru a fi chițibușari până la capăt, trebuie spus și că timpul de pliere sau extindere a acestuia este cam lung şi implică rularea cu o viteză foarte redusă.

Cu toate acestea, nu mulți dintre cei cu buzunare largi și pline își pot refuza extravaganța de a deține un astfel de iaht pe patru roți. Poate cel mai atrăgător din categorie.