Magistraţii italieni îl acuză pe Tarantini că ar fi plătit femeile care se culcau cu Berlusconi în perioada 2008-2009, iar declaraţiile premierului, cum că el n-ar fi plătit niciodată pentru sex par să fie contrazise de miile de înregistrări telefonice. Tarantini a ajuns “vedetă” după ce o prostituată l-a acuzat că ar fi fost plătită de acesta pentru a face sex cu Berlusconi., Deşi Tarantini a fost arestat, Berlusconi nu a fost pus sub acuzare. Înregistrările nu conţin probe indubitabile, însă îl pun pe premierul italian într-o lumină foarte nefavorabilă.
În primul rând, apetitul sexual al lui Berlusconi pare uriaş, scrie The Guardian. “Aseară am avut o întreagă colecţie la uşa dormitorului… Erau 11… Am reuşit să fac doar opt, apoi n-am mai rezistat”, îi spunea Berlusconi lui Tarantini în 2009. Potrivit înregistrărilor, Tarantini se plângea unor amici că ar nevoie de “autobuze” ca să-i ducă premierului femeile pe care acesta le solicită. Deşi nu plătea direct, Berlusconi avea nişte strategii proprii de a “impresiona” femeile. De exemplu, invita la petrecerile private şi executivi din companiile de film şi televiziune pe care le deţine sau de la RAI. “Aştia sunt nişte tipi care pot obţine slujbe pentru oricine vor ei. Aşa că fetele vor rămâne cu ideea că sunt în faţa unor bărbaţi care le pot decide destinul”, se confesa Berlusconi prietenului său.
Dincolo de chestiunile de budoar, înregistrările conţine şi afirmaţii mai grave.
De exemplu, Berlusconi se lăuda în faţa uneia dintre multele sale iubite că “sunt premier doar în timpul liber”. Altădată, se plângea lui Tarantini că va trebui să reducă numărul fetelor săptămâna ce urmează, întâlniri cu Papa şi mai mulţi lideri politici străini, stricându-i ploile. Într-o scrisoare publicată de Il Foglio, premierul răspunde acuzaţiilor: “Viaţa mea privată nu e o crimă, stilul meu de viaţă poate să placă sau nu, dar este personal, rezervat şi ireproşabil”. Răspunsul nu este pe placul opoziţiei italiene, Davide Zoggia, reprezentant al opoziţiei democrate, declarând că “Italia, cu gravele ei probleme, nu-şi poate permite un premier care să guverneze în timpul său liber. Timpul pentru vorbe a trecut, Berlusconi trebuie să se ducă la preşedinte şi să-şi dea demisia”.
În aceste zile, singurul lider mondial care-i ia apărare lui Silvio Berlusconi este bunul său prieten, Vladimir Putin, premierul Rusiei. “Îl critică pentru că sunt geloşi pe el”, a spus Putin.