Bei cafea de la McDonald’s? Acest anunţ te va surprinde
McDonald’s tocmai a anunţat că plănuiește să extindă lanțul de cafenele McCafé la 25 de unităţi până la finalul anului.
Anul acesta, McDonald’s a deschisa 4 noi cafenele în București, în restaurantele din Morarilor, Rahova, Virtuții și Park Lake Plaza (primul McCafé deschis într-un centru comercial), iar în următoarea perioadă, până se încheie anul, vor fi deschise două noi unităţi, la Brașov și Timișoara.
Potrivit lui Daniel Boaje, Director General Premier Restaurants România, astăzi, lanțul McCafé reprezintă 6% din business-ul McDonald’s în România, investiţiile totale în acest segment fiind de 7,5 milioane de lei.
Primul McCafé a fost deschis în România pe 6 decembrie 2010, iar în prezent, lanțul numără 23 de cafenele, dintre care 15 în București și alte 8 în cele mai mari orașe din țară.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




