Beatrice Mahler: Cine fumează de peste 20 de ani, un pachet de ţigări pe zi, trebuie să îşi facă un examen de torace
SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin
Foarte mulți fumători ajung la spital cu cancere pulmonare în stadii avansate, a declarat managerul Spitalului Marius Nasta. Beatrice Mahler îi cheamă pe toți cei care fumează cel puţin un pachet de ţigări pe zi, de aproximativ 20 de ani, să facă un examen cu Computerul Tomograf (CT) la torace.
Beatrice Mahler cheamă fumătorii la examinare
Cei care fumează cel puțin un pachet de țigări pe zi de 20 de ani încoace trebuie să-și facă de urgență un control CT de torace, a declarat, pentru MedikaTV managerul Institutului”Marius Nasta” din Bucureşti. Beatrice Mahler a subliniat că nu sunt de neglijat programele de screening.
„La Marius Nasta sunt foarte mulţi pacienţi care ajung cu cancer pulmonar sau cu metastaze pulmonare ale unui cancer. Care e, de fapt, un cancer la distanţă şi de care pacientul respectiv nu ştia. Și sunt depistate metastazele, apoi căutăm care este sursa primară. E un fenomen extrem de grav această depistare tardivă a cancerului. Și dacă vorbim de cancerul pulmonar, lucrurile sunt destul de complexe. Pentru că plămânul nu are receptor de durere. Și practic orice creşte în plămân, dincolo de simptomatologia care e pusă în seama fumatului, adică o tuse care poate fi cel mult iritativă sau poate să lipsească deloc, persoana respectivă nu are simptome”, a declarat Beatrice Mahler.
Voința și programele de consiliere ajută
Mahler a spus că persoanele care fumează de peste 20 de ani ar trebui să se prezinte la medic pentru analize.
”Este extrem de important să ne îndreptăm căutările sau direcţia de căutare către programe de screening. Să îi facem să înţeleagă că orice persoană care fumează de mai mult de 20 de ani, un pachet de ţigări pe zi, trebuie (…) dacă are mai mult de 55 de ani, să îşi facă un examen CT de torace. În funcţie de rezultat, conduita este variată”, a mai declarat Mahler.
Managerul de la ”Marius Nasta” a explicat că este nevoie şi de voinţă pentru renunţarea la fumat. Asta pe lângă programele de consiliere. Ea este de părere că programele de consilieze în vederea renunţării la fumat dau roade. Mahler a subliniat că programele de screening sunt eficiente și nu trebuie ca fumătorii să se gândească la costuri.
„Ar trebui să ne gândim la programe de cost eficienţă pe termen lung pentru că trauma emoţională, care nu poate fi cuantificată în bani costul tratamentului oncologic, a radioterapiei, a tratamentului chirurgical, a consilierii psihologice, nu doar pentru pacienţi, ci şi pentru familie, cumulate şi calculate în ani înseamnă mult mai mulţi bani, decât un CT făcut la o parte a populaţiei care folosesc acest tip de obicei”, a precizat Beatrice Mahler.
Drumul meu prin presă începe undeva în în 1997, pe vremea când eram student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Pitești, Am trecut pe rând pe la mai multe publicații locale din Pitești, am lucrat apoi la Mediafax, Sportul Românesc, Gazeta Sporturilor, ziarul Ring și Realitatea sportivă. Printre ele, timp de câțiva ani, am lucrat în televiziune, la Prima TV, ca reporter și producător.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





