BCR Banca pentru Locuinţe ţinteşte active de 1,25 miliarde lei şi un profit de 25 milioane lei în 2012

BCR Banca pentru Locuinţe ţinteşte active de 1,25 miliarde lei şi un profit de 25 milioane lei în 2012
Publicat de CAPITAL la 29 august 2012, 14:31

BCR Banca pentru Locuinţe (BpL) estimează că activele sale vor ajunge la 1,25 miliarde lei la finalul anului 2012,iar numărul clienţilor va depăşi semnificativ pragul de 300.000, concomitent cu creşterea puternică a profitului, până la aproape 25 milioane lei, a declarat preşedintele BCR BpL Alexandru Ciobanu.

„Bazându-mă pe dublarea de la un an la altul a cifrelor băncii, estimez că până la finalul acestui an vom depăşi seminficativ pragul de 300.000 de clienţi, iar activele vor ajunge la circa 1,25 miliarde lei. Cu cât activele vor fi mai mari, cu atât profitabilitatea se va îmbunătăţi, probabil până la 24-25 milioane lei pe tot anul 2012”, a spus Ciobanu în conferinţa de presă de anunţare a rezultatelor semestriale.
Totodată, preşedintele BCR Bpl se aşetaptă ca volumul de credite acordate de bancă să se cifreze la 40-50 milioane lei pe întreg anul, după ce ritmul lunar va accelera la 7-8 milioane lei pe final de an, de la circa 4 milioane lei lunar la cât a ajuns în iunie şi iulie.
Ciobanu a amintit că finalul de an este preferat de mulţi clienţi de a-şi deschide noi contracte sau de a face depuneri în cele existente, în special cu scopul de a-şi maximiza prima de la stat(25% pe an din sumele economisite, maximum 250 euro anual).

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.