'La începutul acestui an, Consiliul guvernatorilor BCE va reanaliza impactul măsurilor de stimulare adoptate în semestrul doi din 2014. Această reevaluare ar putea implica ajustarea mărimii, ritmului şi compoziţiei măsurilor BCE. Astfel de măsuri ar putea include achiziţionarea unei varietăţi de active – inclusiv obligaţiuni suverane', se arată în scrisoarea publicată joi pe site-ul BCE.

BCE trebuie să răspundă la riscul unei spirale deflaţioniste, după ce rata anuală a inflaţiei în zona euro a continuat să scadă în luna decembrie 2014 ca urmare a reducerii preţurilor la energie, ajungând la minus 0,2%, de la nivelul de 0,3% înregistrat în luna noiembrie. Aceasta este prima scădere a inflaţiei în teritoriul negativ înregistrată de zona euro după luna octombrie 2009. Dacă această tendinţă se va prelungi, zona euro va intra într-o perioadă de deflaţie.

Următoarea reuniune a consiliului guvernatorilor BCE va avea loc în data de 22 ianuarie, iar analiştii estimează că BCE va începe să cumpere obligaţiuni suverane la începutul lui 2015.

SURSA: Agerpres

Te-ar putea interesa și: