Atunci când Angela Merkel își va goli biroul din cancelarie, ea va fi egalat recordul stabilit anterior de mentorul ei, Helmut Kohl, ‘eternul cancelar’.

Spre deosebire de cei șapte predecesori ai săi, ea va pleca din proprie voință, la sfârşitul unui mandat întreg, în timp ce procentajul popularității sale rămâne atât de fenomenal de mare încât cei trei probabili succesori ai săi, fiecare în felul lui, a încercat să îi imite modelul, potrivit The Guardian.

Merkel a reușit să-și păstreze puterea orientându-și conservatoarea sa Uniunea Creștin-Democrată (CDU) spre centrul spectrului politic și intrând în coaliție atât cu Partidul Liber Democrat (FDP), de centru-dreapta, cât și cu Partidul Social Democrat (SPD), de centru-stânga.

Uniunea lui Merkel a devenit un soare în jurul căruia celelalte partide abia dacă reușeau să se rotească. O coaliție cu partidul Verzilor a părut multă vreme drept concluzia logică a redresării sale: în 2018, ea nu a eșuat decât din cauza încăpățânării FDP.

Criticii afirmă că prețul succesului dnei Merkel a fost erodarea peisajului politic prin cooptarea unor politici și programe aparținând altor partide. Ea a făcut ca partidele tradiționale din Germania să fie tot mai puțin distincte, CDU a luptat în vederea formării unui front unit.

Pe măsură ce era post-Merkel se apropie, oameni din sânul partidului se tem că o înfrângere la alegerile din septembrie ar putea arunca forța politicii germane postbelice, pe vremuri dominantă, într-o criză existențială care ar putea culmina cu o sciziune între durii de centru și cei conservatori.

Europa

Petrecându-și primii 35 de ani din viață în partea de est a Cortinei de Fier, Merkel  avea deja o mare experiență în a vedea cât de rapid se pot destrăma niște sisteme politice de îndată ce forțele sunt dezlănțuite.

După ce a câștigat primele alegeri, în 2005, prima femeie-cancelar a Germaniei a adus în biroul său conștientizarea faptului că până și cele mai puțin importante decizii din cea mai populată și mai puternică țară din inima Uniunii Europene pot avea consecințe directe asupra întregului continent.

“Merkel are două calități importante,” a declarat Stefan Kornelius, redactorul de politică externă al ziarului Süddeutsche Zeitung și autor al biografiei autorizate a dnei cancelar. “Ea este un dușman al riscurilor și o persoană de centru în sensul că dorește mai degrabă să-i unească pe oameni decât să-i îndepărteze. Aceste calități s-au aplicat atât în politica internă, cât și în privința Uniunii Europene – o constelație politică având intrinseca tendință de a se destrăma”.

Pe măsură ce influența Franței s-a șubrezit sub președinția lui Nicolas Sarkozy și Francois Hollande, iar Marea Britanie a început să se desprindă din blocul acestor țări, Merkel a ajuns să fie singurul și cel mai puternic negociator al compromisurilor.

Ea și-a păstrat acest rol și în anii care au premers și au urmat votului Marii Britanii în sprijinul ieșirii din UE, suportând cu răbdare pledoariile premierilor britanici în speranța că va putea menține Regatul Unit în organizație și, în același timp, formând un front unit cu celelalte 26 de state membre. “Trebuie să facem totul ca să oprim forțele centrifuge”, a declarat ea într-un discurs la puțin timp după votul în favoarea Brexitului.

“Marea moștenire lăsată de Merkel este faptul că a reușit să păstreze unită Uniunea Europeană într-o perioadă de încordare intensă – un lucru care necesită voință politică, putere și, de obicei, ceva bani germani”, spune Kornelius.

Sursă foto: Dreamstime