S-au discutat mai multe variante ale scrisorii pentru Fondul Monetar Internaţional, a declarat preşedintele Traian Băsescu la încheierea discuţiilor cu partidele parlamentare.

Acesta a ţinut să precizeze că şi-ar fi dorit să discute acest subiect şi cu partidele din opoziţie dacă acestea manifestau interes.

Preşedintele a insistat pe faptul că nu-i face şi nu i-a făcut plăcere să anunţe măsurile de austeritate făcute publice pe data de 6 mai.

„România are şansa de a avea o datorie publică mai mică decât alte state din Uniunea Europeană şi acest lucru este posibil dacă acţionăm acum”, a spus Băsescu.

Şeful statului a precizat că majorarea TVA ar fi anulat restructurările făcute deja în economie şi ar fi făcut ca inflaţia să ajungă la două cifre.

Băsescu a reamintit faptul că în cazul în care România nu reuşeşte să restructureze cheltuielile bugetare, în martie 2011 ar putea contracta un nou împrumut care ar putea fi în valoare de 30 de miliarde de euro, ceea ce ar duce la un nivel de îndatorare echivalent cu o datorie publică de 67% din PIB.