Băsescu: Ne aflăm în fața unei strategii de distrugere a Parlamentului
S-a trecut la o demolare sistematică a credibilității Parlamentului, deși sute de aleși sunt oameni curați, a declarat fostul președinte Traian Băsescu, în emisiunea X-Press, moderată de Sabin Orcan pe B1 TV.
”Articolul 61 din Constituție spune că Parlamentul e organismul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiutoare a țării. Nu se pot face legi fără Parlament. Cu Parlamentul poți să te cerți, să ai dispute ca președinte, ca CSM, se întâmplă astfel de lucruri, dar: sunt un om suspendat de două ori și nu pot să nu observ că s-a trecut la o demolare sistematică a credibilității acestei instituții”, a declarat Traian Băsescu.
Acesta a mai susținut că și în timpul mandatelor de președinte a fost împotriva arestării preventive.
”Îmi repugnă modul acesta de a se face justiție. Dacă nu a dat în cap, nu a omorât, nu a fost prins în flagrant, nu a încercat să falsifice date… Au fost unii de curând, Păun de exemplu, la care am spus că trebuie arestat pentru că a încercat să aranjeze declarații ale martorilor.
Trebuie să intervină o reținere. Când nu ai alt organ suprem, de ce accelerezi pe o demonizare, o discreditare totală? De ce faci acest lucru, când nu există parlamentar ce nu poate fi anchetat?
Când discutăm despre parlamentari, mai ales când e vorba de cereri de arestare în urma unor denunțuri pentru fapte de acum cinci, șase, șapte ani în urmă, e clar că ne aflăm în fața unei strategii de distrugere a Parlamentului, singurul garant al democrației, pentru că 500 de parlamentari nu o pot lua razna”, a afirmat Băsescu.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



