Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale salută crescătorii de albine și procesatorii de produse apicole din Romania și mulțumește beneficiarilor Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) care au solicitat și au primit fonduri europene nerambursabile pentru proiecte în domeniul apicol. Ziua Mondială a Albinei înseamnă recunoașterea importanței albinei și a nevoii de a proteja această specie atât de importantă pentru ceea ce înseamnă viața pe Terra.

Peste 109 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile pentru apicultori

Valoarea proiectelor care au ca scop investiții în sectorul apicol, finanțate de AFIR prin PNDR 2020, este de peste 109 milioane de euro.

Beneficiarii investițiilor apicole au accesat fonduri europene nerambursabile acordate prin submăsurile 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole”, 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. Totodată, proiecte ce privesc domeniul apicol au primit finanțare și prin submăsurile 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol” și 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol”.

Majoritatea proiectelor finanțate prin submăsura 6.3

Cele mai multe proiecte pentru apicultură au fost finanțate prin intermediul submăsurii 6.3. Astfel, prin această submăsură s-au finanțat 4.667 de proiecte cu o valoare publică contractată de aproape 70 milioane euro. Aceste proiecte au vizat achiziția de familie de albine sau instrumentar apicol.

Proiectele dedicate apiculturii finanțate prin submăsura 6.1 sunt în număr de 801, cu o valoare publică contractată de 33,1 milioane euro și au prevăzut atât achiziții, cât și mică procesare la nivelul exploatației apicole.

Prin submăsura 4.1 au fost finanțate 6 proiecte pe apicultură, cu o valoarea publică contractată de peste 2,4 milioane euro. Tipurile de investiții vizează înființarea/ modernizarea stupinelor prin achiziție echipamente apicole și amenajare spații pentru procesare, condiționare produse apicole.

Prin submăsura 4.2 beneficiarii au primit finanțare pentru 5 proiecte de investiții în domeniul apicol cu o valoare publică contractată de peste 2,3 milion de euro. Prin această submăsură s-a acordat finanțare pentru unitățile de procesare, ambalare și comercializare produse apicole.

15 proiecte finanțate prin submăsura 16.4

Totodată, prin submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol” a fost finanțat un proiect privind promovarea și comercializarea în comun a producției de miere și produse apicole realizate de membrii unui grup de producători. Valoarea publică contractată a acestui proiect este de 107.200 euro, iar din grup fac parte nouă exploatații agricole.

Mai mult, submăsura 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol” a finanțat 15 proiecte care vizează cooperarea actorilor locali în vederea susținerii lanțurilor scurte de aprovizionare cu produse apicole. Cele 15 proiecte au primit finanțare pentru 74 membri, din care 43 sunt fermieri (exploatații care participă în proiectele de cooperare). Valoarea publică contractată a acestor proiecte este de 1,27 milioane euro.