"Banca Centrală Europeană (BCE) nu are dreptul să finanţeze guvernele ţărilor membre ale UE, dar atât BCE, cât şi băncile centrale naţionale, pot împrumuta FMI cu bani", scrie publicaţia britanică, amintind că acest lucru s-a mai întâmplat în trecut, tocmai de aceea, "ultra-ortodoxa" Bancă centrală germană nu se opune unei astfel de măsuri, chiar dacă banii respectivi ar fi folosiţi pentru a salva ţări precum Italia sau Spania.

The Economist notează că această "spălare de bani" ar fi o soluţie inteligentă, deoarece ar elimina dependenţa de bancheri şi ar oferi disciplină bugetară, din moment ce condiţionările fondului ar aduce economiile periferice europene pe linia de plutire. De asemenea, ar putea atrage fonduri de la alte ţări. Statele Unite ale Americii nu vor mai contribui la FMI, însă pieţele în curs de dezvoltare par dispuse să crească resursele fondului.

Astfel, în contextul în care fondul de salvare al Europei se clatină, FMI poate fi cea mai bună cale de a strânge "bani adevăraţi".

Nu se ştie încă suma care ar putea fi astfel strânsă, dar dacă europenii sprijină Fondul cu 150-200 de miliarde de dolari, aceeaşi sumă ar putea fi adăugată şi de economiile emergente, este de părere economistul Eswar Prasad de la Universitatea Cornell, un observator atent al FMI-ului.

De altfel, cam aceasta ar fi şi suma necesară, estimează The Economist, arătând că, în prezent, FMI are fonduri destinate împrumuturilor în valoare de 390 de miliarde de dolari, adică atât cât să ajute micile economii, dar nu suficient pentru a salva Spania şi Italia, pentru care ar fi nevoie de peste 350 de miliarde de euro.

Din nefericire, ca orice soluţie deşteaptă, şi aceasta are câteva aspecte negative, scrie The Economist. Astfel, FMI, care a acordat deja mai mult de jumătate din împrumuturile sale zonei euro, s-ar putea expune şi mai mult unei singure regiuni. Pentru Italia şi Spania, împrumutul de la FMI nu este acelaşi lucru cu vânzarea de obligaţiuni guvernamentale către BCE. FMI este un creditor preferenţial, ceea ce înseamnă că trebuie întotdeauna plătit primul. Astfel, cu cât fondul împrumută mai mulţi bani unei ţări, cu atât nota de plată va fi mai mare pentru investitori, în cazul unui faliment.

Un plan de salvare care implică FMI ar putea mai degrabă să-i sperie pe investitori decât să-i liniştească, dacă ar fi să ne uităm la situaţia Greciei, a Portugaliei şi a Irlandei, ţări care au primit deja pachete de salvare de la FMI şi UE, dar care nu par să fi recâştigat şi încrederea pieţelor financiare. Iar experienţa acestor ţări nu este tocmai un plus de încredere pentru credibilitatea FMI.

Acelaşi pericol există şi pentru Spania şi Italia. Chiar dacă europenii spală fondurile de salvare prin intermediul FMI, e puţin probabil ca ele să externalizeze în totalitate supravegherea fiscală. Compromisurile inevitabile ar putea duce cu uşurinţă la planuri de salvare eşuate. Iar în cazul în care zona euro se destramă, Fondului Monetar Internaţional, acea instituţie care ar putea rezolva problema, îi vor lipsi atât banii, cât şi credibilitatea, conchide The Economist.

Te-ar putea interesa și: