Bani mai mulţi pentru români, din luna ianuarie! Majorările nu sunt însă cele promise

Bani mai mulţi pentru români, din luna ianuarie! Majorările nu sunt însă cele promise
Publicat de Bogdan Ungureanu la 17 ianuarie 2020, 12:30

Executivul condus de Ludovic Orban a decis, în şedinţa de Guvern de joi, să amâne termenul de aplicare a legii ce prevedea dublarea alocaţiei pentru copii. Cu toate acestea, alocaţiile se vor majora de la 1 ianuarie, explică şeful Cancelariei Prim-ministrului.

Ionel Dancă, şeful Cancelariei Premierului Orban, a oferit, joi, detalii despre majorările aplicate alocaţiilor copiilor. El spune că acestea au crescut deja, pentru luna ianuarie, cu 3,8%, ca urmare a unui proiect iniţiat de Partidul Naţional Liberal.

“Deja au crescut alocaţiile de la începutul anului, ca urmare a unui alt proiect al PNL, adoptat în sesiunea trecută, de indexare a alocaţiilor cu 100% din rata inflaţiei şi în acest moment această măsură este bugetată în legea asigurărilor sociale de stat.

Pentru luna ianuarie, alocaţiile vor fi deja majorate cu 3,8%. Alocaţiile pentru luna ianuarie se plătesc în luna februarie”, a explicat şeful Cancelariei la Palatul Victoria.

Dublarea alocaţiilor pentru copii a fost amânată

În şedinţa de Guvern de joi, 16 ianuarie, Guvernul a decis să amâne legea privind dublarea alocaţiilor până la 1 august 2020, din cauza lipsei banilor.

Pe 14 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat dublarea alocaţiilor, care prevedea modificarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Astfel, potrivit legii, alocația ajunge la 600 de lei pentru copiii de până la 2 ani (până la 3 ani pentru copiii cu dizabilități) și la 300 de lei pentru cei cu vârste între 2 și 18 ani.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.