Programul RABLA revine din septembrie

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a confirmat că va pune în dezbatere publică un ghid revizuit al programului până la sfârșitul săptămânii, urmând ca lansarea să aibă loc în cel mult o săptămână. Bugetul alocat, de 200 de milioane de lei, este de aproximativ trei ori mai mic decât suma inițial dorită pentru sesiunea din acest an.

”În şedinţa de Guvern de astăzi (marţi – n.r.), la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), a fost adopată Ordonanţa de Urgenţă prin care Guvernul urmăreşte reducerea presiunii asupra bugetului şi direcţionarea fondurilor Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) către programe de mediu care pot fi finalizate la termen şi care aduc un impact direct, rapid şi măsurabil în reducerea emisiilor şi protecţia mediului”, a anunţat Ministerul Mediului.

Această reducere bugetară impune și diminuarea valorii voucherelor Rabla, în special cele destinate achiziționării mașinilor electrice. Dacă în forma primăvăratică valoarea ecotichetelor pentru vehiculele full-electric ajungea la 37.000 lei, acum, conform surselor din negocierile guvernamentale, acestea vor fi revizuite la jumătate, aproximativ 3.500 euro.

 În schimb, voucherele pentru autoturisme pe benzină sau GPL (10.000 lei) și pentru modele hibride (12.000 lei) rămân neschimbate.

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a explicat că, deși programul a fost salvat, nu poate fi susținut la nivelul inițial din cauza dificultăților financiare curente: „Pentru persoane care își permit mașini de zeci de mii de euro, nu mai avem posibilitatea anul acesta să oferim vouchere de 37.000 lei. Dar e o veste bună că reușim să salvăm parte din program”.

Calendarul programului

Un alt punct de reper este calendarul: conform declarațiilor recente, programul nu ar trebui să fie întârziat dincolo de 1 septembrie, anunț realizat în cadrul unor consultări încă din luna iulie. Totodată, componentele tehnice ale platformei Rabla rămân neschimbate, guvernul urmând să introducă modificările doar printr-un ordin la Ghidul de finanțare.

De asemenea, relansarea vizează încadrarea în strategia mai largă a ministerului privind eficiența utilizării fondurilor, prioritatea rămâne programele cu beneficii ecologice clare și impact rapid asupra mediului urban, traficului și industriei auto locale

Reluarea programului este așteptată cu interes nu doar de persoanele fizice, ci și de dealeri și producători auto, care speră ca, în ciuda reducerii voucherelor, să existe o revigorare a vânzărilor în ultima parte a anului, mai ales pe segmentul vehiculelor hibride și pe benzină, unde sprijinul financiar rămâne la aceleași valori și poate reprezenta un stimul important pentru clienți.

În același timp, organizațiile de mediu atrag atenția că diminuarea sprijinului pentru achiziția mașinilor electrice ar putea încetini tranziția către mobilitatea verde, subliniind că România riscă să rămână în urma altor state europene care mențin stimulente consistente pentru reducerea poluării și încurajarea utilizării vehiculelor cu emisii zero.