Guvernul impune reguli stricte pentru investițiile din PNRR și programele naționale

Guvernul României a adoptat marți o ordonanță de urgență prin care introduce un mecanism de prioritizare și monitorizare a investițiilor finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și din programele naționale de investiții. Executivul spune că măsura este necesară pentru a evita derapaje fiscale și pentru a concentra resursele către proiectele cu șanse reale de a fi finalizate până la termenul-limită de 31 august 2026.

Ministerele, obligate să facă ordine în proiecte

Potrivit noii reglementări, în termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, fiecare minister va trebui să transmită lista proiectelor aflate sub pragul de 30% progres fizic, dar care pot fi finalizate la timp. Listele trebuie să conțină costurile, contribuția nerambursabilă, graficul lucrărilor, riscurile de implementare și modul în care sunt îndeplinite jaloanele asumate cu Comisia Europeană.

„În această ordonanță de urgență avem, pentru prima dată, o definire clară a lucrărilor care rămân în PNRR. În termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, fiecare minister trebuie să transmită lista proiectelor cu progres sub 30%, dar care pot fi finalizate la timp, cu toate detaliile necesare: costul total, componenta nerambursabilă, TVA, graficul lucrărilor până la 31 august 2026, riscurile de neimplementare și modul în care îndeplinesc jaloanele și țintele asumate. Este ultima ocazie pentru ministere să spună ce proiecte vor să păstreze în PNRR, pentru ca pe acestea să ne concentrăm. Vom avea, în premieră, pentru fiecare minister, lista integrală a proiectelor care intră în envelopele financiare și, în final, un tablou de bord public în luna septembrie, astfel încât oricine să poată vedea ce proiecte vor continua. Această ordonanță de urgență este un pas înainte pentru transparență și pentru buna gestionare a banului public. Stabilim clar câți bani au rămas disponibili împreună cu Comisia Europeană, iar pe baza acestor fonduri vom selecta proiectele viabile, astfel încât cele 28,5 miliarde de euro angajate prin PNRR să fie implementate. (..) În paralel, MIPE va identifica surse alternative de finanțare pentru proiectele care nu pot fi finalizate până la 31 august 2026 sau care nu se mai încadrează în plafonul bugetar, astfel încât investițiile utile să nu fie pierdute. Este important de precizat că nu reziliem contracte de lucrări și nu închidem șantiere – ceea ce facem este să stabilim sursa corectă de finanțare pentru fiecare proiect. Urmează și o nouă ordonanță de urgență, prin care vom clarifica fluxurile financiare, inclusiv pentru proiectele autorităților locale și pentru crearea unei rezerve de proiecte pentru PNRR”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.

Acesta a subliniat că obiectivul nu este închiderea șantierelor, ci identificarea celei mai potrivite surse de finanțare pentru fiecare proiect.

guvern
SURSA FOTO: Dreamstime

Proiectele fără achiziții, eliminate

Ordonanța prevede că investițiile pentru care nu au fost lansate procedurile de achiziție vor fi denunțate, iar cele aflate doar la stadiul de avize sau studii vor fi suspendate dacă până la finalul lui 2026 nu încep efectiv lucrările. Proiectele cu progres sub 30% vor continua doar cu aviz guvernamental și al MIPE, în timp ce cele care depășesc pragul pot fi menținute doar dacă există garanția finalizării la timp.

Totodată, se instituie un mecanism de excepție pentru proiectele strategice care trebuie accelerate, astfel încât România să respecte jaloanele convenite cu Bruxelles-ul. Fondurile PNRR nu vor putea fi utilizate pentru investiții identificate ca fiind în neconformitate cu legislația europeană a achizițiilor publice.

Actul normativ vizează și investițiile finanțate din programele naționale – PNDL 1 și 2, „Anghel Saligny” sau proiectele Companiei Naționale de Investiții. Pentru anul 2025, Guvernul introduce un plafon strict al sumelor exprimate în euro pentru noile angajamente și contracte, conform reglementărilor în vigoare.

Miza: 28,5 miliarde de euro și credibilitatea României în UE

Prin acest mecanism, Executivul urmărește să asigure o utilizare responsabilă a celor 28,5 miliarde de euro alocate României prin PNRR și să evite acumularea de proiecte blocate sau imposibil de finalizat. Ministerul Investițiilor a anunțat că va căuta surse alternative de finanțare pentru lucrările care nu se mai încadrează în termenul-limită sau în plafonul bugetar, astfel încât investițiile considerate utile să nu fie pierdute.

Adoptarea noii ordonanțe marchează începutul unei etape de selecție riguroasă, menită să protejeze echilibrul macroeconomic și să garanteze că doar proiectele cu impact real pentru economie și societate vor merge mai departe.