Datele Fondului de garantare a depozitelor bancare din SUA (FDIC) arată că băncile americane şi-au redus numărul de sucursale cu 6% comparativ nivelul de vârf înregistrat în 2009, astfel că la finele anului trecut erau deschise 93.283 de oficii bancare, cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu. Analiştii sunt de părere că băncile ar fi trebuit să închidă mai multe sucursale pentru a diminua presiunile asupra veniturilor lor create de dobânzile reduse şi cerinţele organismelor de reglementare în materie de capital, scrie Agerpres.

Cu toate acestea, directori de bănci susţin că sucursalele rămân cruciale pentru dobândirea de noi clienţi şi extinderea afacerilor cu clienţii actuali astfel că închiderile de sucursale le-ar afecta veniturile mai mult decât ar reduce costurile. 

'Clienţii noştri vor în continuare să ne viziteze. Ei continuă să vină în sucursale şi să treacă pe la ATM-uri într-un ritm constant', a declarat directorul pentru ATM-uri de la Wells Fargo, Jonathan Velline.

Opinia este larg răspândită în industria bancară, reprezentanţii băncilor susţinând că prezenţa online completează serviciile tradiţionale pentru consumatorii americani.

În rândul statelor dezvoltate, SUA se situează undeva la mijloc când vine vorba de viteza cu care băncile s-au restructurat, arată datele Fondului Monetar Internaţional. Raportat la mărimea populaţiei, băncile americane au închis mai multe sucursale decât băncile din Germania, Franţa sau Canada dar nu la fel de multe ca băncile din Grecia, Irlanda, Spania sau Italia.

Chiar dacă există şi alţi factori, o diferenţă majoră este că americanii utilizează în mod frecvent cecurile şi au nevoie de sucursalele bancare pentru a le procesa, subliniază Rick Spitler, director la firma de consultanţă Novantas.

Argumentele în favoarea reducerii numărului de sucursale ca o modalitate pentru reducerea costurilor par convingătoare. Ed O'Brien, analist la Mercator Advisory Group, susţine că o sucursală bancară tradiţională costă între 2 şi 4 milioane de dolari pentru a fi înfiinţată şi între 200.000 şi 400.000 de dolari pe an pentru a o opera. În cazul marilor bănci cu mii de sucursale, multe dintre ele amplasate în centre urbane cu preţuri mari, acest lucru poate fi costisitor.

Cu toate acestea, directorii de bănci susţin că pe o piaţă competitivă trebuie să fie la câţiva paşi distanţă de cei mai buni clienţi. Directorii JPMorgan Chase & Co, cea mai mare bancă americană, susţin că fiecare sucursală aduce un profit anual de un milion de dolari, dar are nevoie de un deceniu pentru a ajunge la potenţialul maxim. Cei de la JPMorgan Chase analizează în mod regulat datele cu privire la frecventarea sucursalelor şi ce fac clienţii în sucursale pentru a determina dacă o anumită sucursală trebuie închisă sau redusă. Începând din 2013 şi până în prezent, JPMorgan Chase & Co a închis 265 de sucursale, sau aproximativ 5% din reţeaua sa, dar cu toate acestea directorii bănci susţin că sucursalele rămân esenţiale pentru relaţia băncii cu clienţii.

'Deseori sunt întrebat de nu accelerăm procesul de închidere a sucursalelor. De ce nu închidem 400 sau 500 de sucursale? Răspunsul este: deoarece consumatorii nu vor accepta', a declarat Gordon Smith, director pentru operaţiunile de consumer banking de la JPMorgan.

Băncile încearcă să îşi ghideze consumatorii spre mediul online prin reducerea numărului de funcţionari de la ghişee sau prin mutarea lor în spatele oficiilor bancare. ATM-urile pot îndeplini acum şi sarcini mai sofisticate iar băncile au dezvoltat şi aplicaţii pe telefoane mobile care pot îndeplini necesităţile bancar curente. Cu toate acestea, consumatorii se aşteaptă în continuare să aibă contact cu personalul băncii iar recent JPMorgan a fost nevoită să angajeze mai mulţi funcţionari la ghişee în urma plângerilor venite de la consumatori.

Datele strânse de JPMorgan şi Wells Fargo arată că majoritatea consumatorilor trec printr-o sucursală bancară de mai multe ori într-un trimestru însă clienţii tineri tind să viziteze mult mai rar oficiile bancare. Rămâne de văzut ce se va întâmpla pe termen lung cu o bancă mare care închide multe sucursale.