Creștere solidă a activității și extinderea bazei de clienți pentru Banca Transilvania

În primul trimestru din 2025, Banca Transilvania a atras aproximativ 130.000 de clienți noi, dintre care 119.000 sunt persoane fizice, iar 12.000 sunt companii. Aceste cifre nu includ clienții proveniți din achiziția OTP Bank România. În total, banca a ajuns la aproape 4,8 milioane de clienți activi la finalul lunii martie.

În paralel, numărul tranzacțiilor efectuate de clienți – persoane fizice și companii – a crescut cu 16%, comparativ cu primul trimestru din 2024, reflectând un apetit crescut pentru servicii bancare digitale și mobilitate financiară.

Impactul integrării OTP Bank și creșterea creditelor

Soldul creditelor brute al Băncii Transilvania a urcat cu 14,7%, ajungând la 12,7 miliarde lei în plus față de decembrie 2024. Această creștere este atribuită în principal preluării portofoliului OTP Bank România, dar și avansului creditării organice.

Depozitele clienților au crescut cu 6,2%, totalizând 160,1 miliarde lei, dintre care economiile populației sunt de 104,3 miliarde lei, iar cele ale companiilor – 55,9 miliarde lei.

Activele totale ale Grupului Banca Transilvania au crescut cu 6,7%, ajungând la 206,8 miliarde lei, ca urmare a finalizării integrării OTP Bank România și a fuziunii Victoriabank cu BCR Chișinău în Republica Moldova.

Profitul și dividendele pentru acționari

Profitul net consolidat al Grupului BT pentru trimestrul I din 2025 este de 877 milioane lei, din care profitul băncii reprezintă 756 milioane lei (86%). Este de menționat că această sumă include doar o lună de venituri (martie) din activitatea OTP Bank România, în valoare de 65 milioane lei, fără a include veniturile generate în ianuarie și februarie (138 milioane lei).

La Adunarea Generală a Acționarilor din aprilie 2025, s-a aprobat:

  • Distribuirea unui dividend brut de 1,73 lei/acțiune, ceea ce înseamnă 1,6 miliarde lei în dividende oferite acționarilor;

  • Majorarea capitalului social cu 1,7 miliarde lei, prin emisiunea a 173 milioane de acțiuni.

Randamentul dividendului este estimat la aproximativ 6%, semnalând încredere în performanța viitoare a băncii.

Omer Tetik, despre fuziunea cu OTP Bank: Aduce sinergii şi oportunităţi semnificative pentru viitor

Omer Tetik, director general la Banca Transilvania a declarat că banca menține un ritm solid de atragere a clienților și de creștere operațională, iar sinergiile obținute prin integrarea OTP Bank se vor reflecta în rezultatele viitoare.

„BT continuă creşterea accelerată a activităţii operaţionale şi ritmul susţinut în atragerea de clienţi noi, consolidându-ne astfel poziţia pe piaţă. Dincolo de câştigul trecut şi prezent din tranzacţia cu OTP Bank România, fuziunea ne aduce sinergii şi oportunităţi semnificative pentru viitor, chiar dacă pe termen scurt a impactat rezultatul trimestrial – atât prin faptul că nu include decât o lună de venituri, cât şi prin cheltuielile de integrare.

În plus, ritmul bun cu care atragem clienţi noi se va reflecta în venituri, în trimestrele următoare. Urmărind trendul din primul trimestru, avem un grad ridicat de siguranţă că banca şi Grupul BT vor realiza bugetul asumat faţă de acţionari. Pe de altă parte, ne uităm cu atenţie la tabloul macroeconomic, aşteptăm finalizarea incertitudinilor politice şi implementarea reformelor structurale, care să ajute ţara să îşi continue creşterea susţinută şi să îşi atingă potenţialul.

România are o economie mult mai dezvoltată decât în alţi ani, ceea ce ne face încrezători că vom trece cu bine peste această perioadă de turbulenţe.”

La finalul lunii martie, BT avea 79% acționariat românesc, cu peste 67.000 de acționari direcți și peste 8 milioane de acționari indirecți, dintre care fondurile de pensii dețin aproximativ 28% din acțiunile băncii.

De menționat că, numărul cardurilor BT a ajuns la 7,4 milioane, iar cumpărăturile cu cardul au crescut cu 19% față de T1 2024. În plus, Grupul BT își menține angajamentul pentru digitalizare și eficiență operațională, urmărind extinderea cotei de piață în segmente-cheie.