"Criza alimentară este departe de a se fi încheiat", a declarat el cu două zile înaintea începerii summitului G20 de la Cannes (Franţa). "Preţurile sunt în continuare volatile şi milioane de oameni din întreaga lume încă suferă de pe urma acestei crize", a mai adăugat Zoellick.

Potrivit ultimei ediţii a Observatorului Preţurilor Produselor Alimentare (Food Price Watch) publicat marţi de Banca Mondială, indicele preţurilor produselor alimentare a coborât cu 5 procente faţă de vârful înregistrat în luna februarie 2011, dar rămâne cu 19 procente deasupra nivelului din luna septembrie 2010.

Banca Mondială precizează că a lucrat îndeaproape cu preşedinţia franceză a G20 şi cu alte state pentru a preveni riscurile legate de volatilitatea preţurilor produselor alimentare şi pentru a combate cauzele crizei. "Milioane de oameni din întreaga lume trebuie să facă faţă în fiecare zi foametei şi malnutriţiei. La Cannes, summitul G20 poate şi trebuie să ia măsuri pentru a sprijini aceşti oameni", a afirmat Zoellick.

Se aşteaptă ca liderii statelor din G20, care se reunesc joi şi vineri la Cannes, să adopte o serie de măsuri destinate contracarării crizei alimentare şi să decidă iniţierea de acţiuni concrete pentru coordonarea politicilor şi transparenţa pieţelor.
Sursa: Agerpres