Banca Angliei menţine nemodificat programul de achiziţii de active

Banca Angliei menţine nemodificat programul de achiziţii de active
Publicat de CAPITAL la 1 august 2013, 15:14

Banca Angliei (BoE) a decis, joi, să nu injecteze noi fonduri în economia britanică, la a doua şedinţă de politică monetară sub conducerea noului guvernator, canadianul Mark Carney, transmite Reuters.

De asemenea, cei nouă membri ai comitetului de politică monetară de la BoE au decis să menţină dobânda de referinţă la nivelul record de 0,5%.

Începând din 2009 şi până în prezent, Banca Angliei a injectat 375 de miliarde de lire sterline în economia britanică. BoE cumpără obligaţiuni de la instituţiile financiare în speranţa că fondurile astfel injectate vor stimula creditul şi vor ajuta la creşterea economică.

La data de 1 iulie 2013, canadianul Mark Carney l-a înlocuit pe Mervyn King, devenind primul străin numit în fruntea BoE în istoria de 319 de ani a Băncii Angliei.

Creşterea economiei britanice s-a accelerat în trimestrul doi din 2013 datorită majorării cheltuielilor consumatorilor şi companiilor.

În perioada aprilie-iunie 2013, Produsul Intern Brut al Marii Britanii a crescut cu 0,6% comparativ cu precedentele trei luni, când avansul a fost de 0,3%, arată cifrele publicate joi de Oficiul Naţional de Statistică (ONS). Datele ONS sunt în linie cu estimările analiştilor.

Comparativ cu trimestrul doi din 2012, economia britanică a înregistrat un avans de 1,4% în perioada aprilie-iunie 2013, faţă de 0,3% în precedentele trei luni. Este cea mai rapidă creştere din 2011. A fost pentru prima dată din trimestrul trei din 2010 când toate sectoarele economiei – agricultură, producţie, construcţii şi servicii – au înregistrat creştere. Sectorul serviciilor, cu un avans de 0,6% în trimestrul doi, a furnizat cea mai semnificativă contribuţie la creşterea generală a Produsului Intern Brut. Producţia industrială a urcat cu 0,6% şi sectorul construcţiile a înregistrat o expansiune de 0,9% în perioada aprilie-iunie 2013.

SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.