"Aceasta este cea mai serioasă criză financiară pe care am văzut-o, cel puţin din anii 30 până acum, dacă nu cea mai mare din istorie", a afirmat King.

Oficialul britanic vorbea despre decizia băncii de a tipări o suma suplimentară de 75 miliarde lire sterline într-un efort disperat de a opri o nouă criză a creditelor şi intrarea în recesiune a Marii Britanii. Economiştii au atras atenţia asupra faptului că această decizie a instituţiei arată clar frica Londrei legată de actual criză, şi se aşteaptă la alte măsuri de acest gen în viitor.

Oficialii Băncii Angliei şi-au motivate decizia prin mediul economic extreme de instabil din zona euro şi nu numai. Astfel, pieţele financiare şi băncile sunt extreme de vulnerabile în faţa unui şoc major. În plus, programul guvernamental de reducere a cheltuielilor va continua să afecteze şi apetitul pentru consum al britanicilor.