Augustin Lazăr a crezut că a dat lovitura atunci când a anunțat că a trimis în judecată Dosarul Revoluției. Lucrurile se pare că nu sunt așa cum par. Acuzații grave pe acest subiect au început să se facă auzite miercuri seara. Conform unor surse citate de jurnaliștii de la România TV, Dosarul Revoluției urse România TV nu ar fi fost finalizat. Mai mult chiar, Augustin Lazăr ar fi pus presiune pe procurorii militari ca să facă repede rechizitoriul pentru a îl trimite în judecată.

Pe acest subiect a explodat și avocatul lui Ion Iliescu, Adrian Georgescu. El a dezvăluit că Dosarul Revoluției a fost trimis de Augustin Lazăr în instanță, deși nu este finalizat. Acesta a susținut că joi, la Secția 8 de Poliție, avocații părților au fost chemați pentru a continua audierile în Dosarul Revoluției. Acesta a spus, la România TV, că se fac audieri în dosarul Revoluţiei, deşi acesta a fost trimis deja în instanţă.

„Nu mi s-a întâmplat în 22 de ani ca, după ce un dosar în care am asistat pe cineva la urmarire penală sa fie trimis in instanta, sa se mai faca cercetari ulterior momentului rechizitoriului. Azi am aflat ca se poate daca am primit mesaj prin care un agent de politie m-a informat ca  maine se fac audieri la care am posibilit sa particip”, a declarat avocatul Adrian Georgescu. Este posibil să fie un dosar disjuns din dosarul mare.