Bine, dar această declaraţie ar trebui să o considerăm ca o obiecţie a lui Erdoğan faţă de bazele militare ale SUA, aşa cum a comentat o parte a presei, sau să o considerăm dovada „anti-imperialismului” lui Erdoğan, unele segmente ale populaţiei vorbind despre propagandă?

Reacţie faţă de Statele Unite legat de „alegerea greşită”

Fără îndoială, pentru faptul că numai acest fragment din discursul lui Erdoğan a devenit o ştire, cititorul sau telespectatorul poate împărtăşi asemenea sentimente. Dar să vedem ce spune Erdoğan în continuare: „Vecinul pe care şi l-au ales este unul greşit, iar obsesia lor legată de Grecia ca bază militară în Egee, nu este o atitudine corectă.”, scrie CUMHURIYET .

Adică, Erdoğan spune clar Statelor Unite: „Alege Turcia, nu Grecia!”. Pare cunoscut, nu? Aşa cum ani de-a rândul au spus Statelor Unite: „Împotriva ISIS alegeţi-ne pe noi, nu PYD/YPG (Partidul Uniunii Democratice, aripa siriană a PKK//Unităţile de Apărare a Poporului, aripa militară a PYD-n.trad.)…” A înţelege această ieşire aşa cum a fost prezentată drept „reacţie la baza militară a Statelor Unite”, este împotriva realităţii din Turcia. Pentru că în Turcia, SUA deţin 38 de facilităţi, dintre 15 sunt baze militare!

Problema este planul NATO

Pe de altă parte, este adevărat că Grecia a devenit pe zi ce trece o bază militară a SUA. De altfel, într-un articol din 26 octombrie, am analizat şi am spus despre acordul dintre SUA şi Grecia în articolul intitulat „Acordul pentru ocupaţie”: „La o primă privire, despre acest acord se poate spune că Grecia ‘a tras Statele Unite împotriva Turciei’, dar, de fapt, este un pas al guvernului de la Atena pentru ca SUA să ocupe Grecia!”

Din punctul de vedere ale naţiunilor Turciei şi Greciei acest lucru este cu adevărat important. Aşa cum atrage atenţia organul de presă al Partidului Comunist din Grecia, Rizospastis, „Creşterea prezenţei Statelor Unite în Grecia are drept obiectiv folosirea şi mai eficientă a Greciei în noile planuri ale NATO, şi nu este o consecinţă a divergenţelor dintre Turcia şi Grecia, aşa cum este reflectată în presă (Sol, 26.3.2021). Ce păcat, şi în Turcia subiectul este abordat din unghiul disputelor dintre Turcia şi Grecia. Iar baza militară de la Alexandroupolis este interpretată numai ca o concentrare de trupe a SUA şi Grecia împotriva Turciei.

Linie principală şi de sprijin împotriva Rusiei

De fapt, obiectivul principal al bazei militare de la Alexandroupolis este Rusia, şi nu Turcia. De altfel, fostul europarlamentar grec Notis Marias a expus această realitate într-un mod foarte clar: „Alexandroupolis va deveni punctul de sprijin al politicii Statelor Unite împotriva Rusiei” (Sputnik, 3.11.2021). Iar în cea mai recentă declaraţie, ministrul apărării al Greciei, Nikos Panagiotopoulos, spunea: „NATO ar trebui să se pregătească pentru o lungă luptă cu Rusia”(Sputnik, 12.11.2021).

Pentru că masarea de trupe a SUA în Grecia este legată de fronturile pe care această ţară încearcă să le înfiinţeze împotriva Rusiei. SUA construiesc axa „ţările Baltice şi ale Europei de Est şi Marea Neagră” ca axă principală împotriva Rusiei. De asemenea, Statele Unite construiesc, ca o continuare a acestei axe, şi o axă de sprijin, din Marea Neagră la Mediterana de Est. Aceasta este axa care porneşte din Alexandroupolis şi coboară spre Creta, cuprinzând şi Egee. Prin această axă de sprijin, Statele Unite ale Americii doresc să baricadeze calea Rusiei pentru nu putea ieşi din Marea Neagră în Marea Mediterană.

Problema interiorului si exteriorului sistemului

Ordinea economică a Turciei este măsura principală a atitudinii pro sau contra a guvernului faţă de SUA. O ţară care a acceptat ca moneda sa naţională să aibă un curs fluctuant, la cererea Statele Unite, înseamnă că este, conform ultimei analize, în interiorul sistemului construit de SUA. Din 24 ianuarie 1980, Turcia s-a alăturat sistemului economic neoliberal al SUA. Politica economică a lui Erdoğan este continuarea politicilor lui Özal şi Çiller.

Bineînţeles că există crize şi probleme cu Statele Unite, dar problema este dacă să ne aflăm sau nu în interiorul sistemului. Şi atâta timp cât rămânem în interiorul sistemului, este imposibil să nu ne unim cu politicile SUA. Uite Siria… Acum când ţările arabe încep să se împace, una câte una, şi să-şi normalizeze relaţiile cu regimul Assad, în condiţiile în care secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, declară „Nu susţinem normalizarea /relaţiilor/ şi lansăm un apel prietenilor şi partenerilor noştri să ţină cont de acest lucru”, legat de opoziţia faţă de Assad, regimul AKP (Partidul Justiţie şi Dezvoltare-n.trad.) continuă să se situeze pe aceeaşi parte a baricadei cu SUA şi Israelul!