Când merge Nicușor Dan în SUA. Securitatea și economia, teme centrale ale vizitei oficiale

Când merge Nicușor Dan în SUA. Securitatea și economia, teme centrale ale vizitei oficiale

SURSA FOTO: Dreamstime „Principalele preocupări ale lui Nicușor Dan sunt coaliția, securitatea și economia”

Publicat de Alexandra Iana la 16 septembrie 2025, 09:24

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că prima sa vizită oficială în Statele Unite va avea loc la începutul anului viitor. Discuțiile cu liderii americani se vor concentra pe securitate și cooperare economică, șeful statului subliniind că dorește rezultate concrete pentru consolidarea parteneriatului strategic dintre București și Washington.

Când va merge Nicușor Dan în SUA

Președintele României, Nicușor Dan, a confirmat oficial că prima sa vizită în Statele Unite ale Americii, în calitate de șef al statului, va avea loc la începutul anului viitor. Anunțul a fost făcut în cadrul unei intervenții televizate, unde Dan a explicat că discuțiile pe care le va avea cu liderii americani se vor concentra pe două direcții majore de interes: securitatea și cooperarea economică.

”Am avut o conversaţie telefonică cu domnul Trump, imediat după ce am fost învestit. În acea conversaţie telefonică, domnia sa m-a invitat în SUA într-o vizită oficială. Această vizită oficială va avea loc, fără discuţie, cel mai probabil la începutul anului viitor”, a declarat Nicuşor Dan, luni seară, la Antena 3.

Șeful statului a precizat că, dincolo de protocolul diplomatic, vizita are un scop clar: consolidarea parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite. El a insistat asupra faptului că întâlnirile nu vor fi doar formale, ci vor aduce în prim-plan proiecte concrete și inițiative menite să întărească relațiile bilaterale.

”Mai important decât să existe o vizită este conţinutul acestei vizite. România are, în momentul acesta două obiective mari care ţin de relaţia cu SUA. Unul este securitatea, celălalt este economia. În momentul în are vizita asta va avea loc, vreau să fiţi siguri că România se va duce cu toate propunerile care ţin de securitate, inclusiv de colaborare militară, inclusiv de militarii ameriani prezenţi în România. Dar mai ales cu propuneri concrete de colaborare economică”, a precizat Nicuşor Dan.

Așteptările pe care le are Nicușor Dan de la această întâlnire

Liderul de la Cotroceni a subliniat și faptul că își dorește ca rezultatele întâlnirilor să fie vizibile și benefice pentru cetățeni. În opinia sa, relația cu Statele Unite trebuie să depășească nivelul declarațiilor politice și să se reflecte prin proiecte economice comune, investiții și consolidarea securității regionale.

”Ce îmi doresc de la această vizită este să consolidăm schimburile comerciale şi prezenţa firmelor americane în România şi prezenţa şi dezvoltarea firmelor româneşti în SUA. După cum ştiţi, avem nişte firme de IT are sunt de mare succes acolo. Şi dacă discutăm de economic, avem o componentă de energie, avem o componentă de resurse minerale, de IT de AI. În momentul în care va avea loc vizita, toate aceste lucrru vor fi discutate astfel încât să rezulte ceva concret din ea”, a adăugat Nicuşor Dan.

Astfel, vizita programată pentru începutul anului viitor se conturează ca una dintre cele mai importante deplasări externe ale președintelui. Aceasta ar putea marca atât o reafirmare a rolului României ca partener strategic în regiune, cât și o oportunitate de a atrage investiții americane și de a susține dezvoltarea unor domenii-cheie, precum IT, energie și industriile de înaltă tehnologie.

Informații articol
Etichete: ,
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.