Nicușor Dan ar fi luat alte decizii în ceea ce privește măsurile fiscale

În cadrul unei emisiuni televizate, președintele Nicușor Dan a declarat că există o coaliţie care a trecut nişte pachete de măsuri și că, bineînţeles, sunt oameni care vorbesc unii împotriva altora, dar că, una peste alta, până în acest moment, dacă se analizează rezultatele coaliţiei, se vede că ea a reuşit să se armonizeze pe nişte pachete de măsuri care, evident, nu sunt perfecte.

El a adăugat că, în opinia sa, multe dintre ele se puteau face altfel, dar că s-au subsumat obiectivului de a nu permite un derapaj al deficitului care să ducă ţara într-o spirală periculoasă.

„Avem o coaliţie care a trecut nişte pachete de măsuri. Bineînţeles că sunt oameni care vorbesc unii împotriva altora, dar, una peste alta, până în acest moment, dacă ne uităm la rezultatele acestei coaliţii, vedem că ea a reuşit să se armonizeze pe nişte pachete de măsuri care evident că nu sunt perfecte. Evident că multe dintre ele, în opinia mea, se puteau face altfel. Dar s-au subsumat acestui obiectiv de a nu permite un derapaj al deficitului care să ne ducă într-o spirală periculoasă”, a declarat Nicuşor Dan, la Antena 3.

Șeful statului mai spune că există deja foarte multe dispute şi că nu mai vrea să adauge şi el încă una, făcând referire la anumite abordări în ceea ce privește măsurile luate.

Nicușor Dan menționează că era nevoie să se ia nişte măsuri într-un timp scurt și că ele erau, în ansamblul lor, necesare, pentru că altfel situaţia ar fi fost şi mai rea, inflaţia fiind şi mai mare decât este acum.

El a mai spus că se vede capătul tunelului, care este finalul lui 2026, când deficitul se va stabiliza, România se va împrumuta mai ieftin, va intra în OCDE şi va deveni atractivă pentru firmele care să vină să investească.

Președintele României mai spune că în 2027 România va începe să extragă gaz din Marea Neagră şi va fi foarte interesantă din punct de vedere energetic şi al industriilor care se bazează pe aceasta, iar în 2028 se va termina autostrada care leagă portul Constanţa de vestul Europei.

„În momentul acesta deja sunt foarte multe dispute şi nu mai vreau să adaug şi eu o dispută la asta. Vreau să spun două lucruri. Unu – era nevoie să se ia nişte măsuri într-un timp scurt. Şi atunci le iei cum poţi. Doi – ele erau, în ansamblul lor, necesare, pentru că altfel era şi mai rău, adică inflaţia ar fi fost şi mai mare decât e acum. Trei – se vede capătul tunelului, care e finalul lui 2026. În 2026, în sfârşit, o să stabilizăm deficitul. O se ne împrumutăm mai ieftin. În 2026 o să intrăm în OCDE şi asta înseamnă că România o să fie atractivă pentru firme care să vină să investească. În 2027 o să începem să extragem gaz din Marea Neagră şi o să fim foarte interesanţi din punct de vedere energetic şi al industriilor care se bazează pe asta. În 2028, în sfârşit, o să terminăm autostrada care leagă portul Constanţa de vestul Europei”, a spus el.

Nicușor Dan
SURSA FOTO: Dreamstime -Nicușor Dan ar fi luat alte decizii în ceea ce privește măsurile fiscale

O inflație de 10% va duce la scăderea puterii de cumpărare

Nicuşor Dan a explicat că o inflaţie de aproape 10% se traduce printr-o scădere a puterii de cumpărare a populaţiei cu acelaşi procent, lucru deloc de neglijat. El a subliniat însă că nu existau alternative reale, deoarece dacă deficitul ar fi fost ignorat, România ar fi riscat să nu mai fie finanţată de pieţele internaţionale, iar nivelul inflaţiei ar fi crescut şi mai mult.

„Faptul că avem o rată a inflaţiei care se va duce spre 10% înseamnă că oamenii vor cumpăra cu 10% mai puţin. Şi asta este important. Dar trebuie spus că nu prea era alternativă la chestiunea aceasta. Adică ignorarea deficitului ar fi făcut ca pieţele financiare să nu mai vrea să împrumute România şi ca inflaţia să fi fost şi mai mare”, a explicat Nicuşor Dan.

Guvernul a insistat că doar cu majorarea de TVA se poate continua

El a arătat că, într-o situaţie precum cea actuală, nu mai este loc de orgolii sau de reacţii personale, ci este nevoie de echilibru şi de o analiză atentă a efectelor pe termen scurt, mediu şi lung ale fiecărei decizii.

Președintele amintit că TVA a făcut parte din înţelegerea iniţială de la formarea Guvernului, însă ulterior au existat discuţii şi calcule noi, unele acceptate, altele nu. Guvernul a susţinut că doar într-un anumit fel se putea merge mai departe, invocând date diferite de cele de la început.

El a adăugat că, în politică, este firesc ca oamenii să nu fie întotdeauna pe deplin aliniaţi, important fiind ca deciziile să fie asumate cu atenţie la consecinţe.

„Când suntem în poziţia asta, nu mai e loc de umori personale. Şi cred că trebuie să avem un echilibru şi un calcul pe termen mediu şi lung cu ce înseamnă fiecare din deciziile pe care le-am fi luat. (…) Da, (TVA – n.r.) a fost parte din înţelegerea pe care am avut-o când s-a format Guvernul. După care am avut o discuţie în care, în fine, pe nişte calcule… cu unele am fost, cu unele n-am fost de acord, dar Guvernul a spus ‘numai aşa putem’, spunând că are alte date faţă de cele pe care le avuseserăm când am avut înţelegerea. Una peste alta, niciodată în politică oamenii nu vor fi complet aliniaţi. Totul este ca, în deciziile pe care le iei, să te gândeşti la consecinţe pe termen scurt, mediu şi lung”, a spus el.

Nicușor Dan a mai spus că nu îşi permite să îşi piardă cumpătul şi că nu are regrete, întrucât a acţionat exact aşa cum a promis în campanie.

„Nu am voie să mă enervez. (…) Nu, nu (regret – n.r.). Am făcut ceea ce am spus în campanie. În campanie, dacă vă aduceţi aminte, am spus că mi se pare o alegere potrivită şi asta am făcut, inclusiv, ca să vă spun ceea ce cumva este cunoscut în spaţiul public, a fost o aşteptare din partea tuturor partidelor participante la această coaliţie”, a precizat el.