"Acest tronson de autostradă, care va face legătura între Constanţa şi Vama Veche, şi staţiunile din Bulgaria Varna şi Burgas, va primi finanţare europeană după ce am reuşit ca în noiembrie 2010 să fie inclusă în Coridorul IV. Practic, din acest an vom putea face licitaţia, astfel încât să puteam începe, anul viitor cel mai probabil, lucrările", a precizat Liviu Costache.

Oficialul a fost joi la Constanţa pentru a discuta cu autorităţile locale despre exproprierile şi descărcările arheologice necesare pentru finalizarea tronsonului de autostradă Cernavodă – Constanţa şi varianta de ocolire a Constanţei.

Costache a dat asigurări că în vara acestui an segmentul Cernavodă – Constanţa al A2, cu varianta ocolitoare a municipiului Constanţa, va fi deschis circulaţiei, urmând ca lucrările să fie finalizate complet până la sfârşitul anului 2012.
SURSA: Agerpres